Proiectul SARTRE - Vom conduce maşinile fără ajutorul mâinilor!

Publicat miercuri, 19.01.2011 13:10 de Sebastian Toma

Al treilea episod ale seriei Auto Tech de la Automarket vizează un proiect al viitorului care abia a trecut de primul test în viaţa reală - SARTRE.

Volvo lucrează împreună cu încă şase companii europene la dezvoltarea şi implementarea unui sistem care va permite formarea ad-hoc a unor aşa-numite "trenuri auto" pe autostrăzile din Uniunea Europeană. Este vorba de un lanţ de maşini care circulă foarte aproape una de cealaltă şi sunt ghidate nu de şoferii fiecăreia, ci de o "locomotivă", în fapt un vehicul mai mare. Sistemul se numeşte SARTRE şi reprezintă acronimul pentru "Safe Road Trains for The Environment". Aşadar, aceste "trenuri auto" sunt atât sigure, cât şi ecologice, din moment ce permit reducerea emisiilor de carbon şi scăderea consumului de combustibili fosili prin apropierea autovehiculelor între ele la viteze mari pentru reducerea frecării cu aerul.

PREZENTARE


În aproape toate ţările din lumea civilizată, rularea la o distanţă prea mică de autovehiculul din faţă este pedepsită aspru din cauza riscurilor pe care le presupune. Singurul loc în care acest lucru este agreat este circuitul, motorsportul fiind şi creatorul tehnicii de "drafting". Această tehnică presupune rularea în spatele unui competitor la viteze foarte mari pentru a reduce frecarea cu aerul. Vehiculul din spate va avea astfel o rezervă de putere pentru depăşire, dar fenomenul îi este benefic şi vehiculului din faţă, care va avansa cu mai puţin efort, nemaifiind nevoit să înfrunte singur masa de aer.

Cei de la Volvo au început o colaborare cu şase companii europene pentru a transforma acest lucru în realitate pe şoselele din Europa. Deşi nu vor circula cu viteze ameţitoare şi nu vor fi amplasate la milimetri sau centimetri distanţă, până la opt vehicule vor forma un "tren-auto" pe autostradă pentru reducerea consumului de carburant, a emisiilor de CO2, a oboselii suferite de şoferi şi, nu în ultimul rând, a accidentelor care au loc din cauza oboselii sau neatenţiei.

 

FUNCŢII


În mod evident, funcţia acestui sistem este de a permite şoferului să facă altceva în timp ce automobilul său rulează pe autostradă cu viteză. Fie că vorbeşte la telefon, urmăreşte un film pe laptop sau unitatea DVD a automobilului, mănâncă liniştit, citeşte o carte sau un ziar, se bărbiereşte sau îşi face unghiile, conducătorul auto nu are de ce să-şi facă griji în privinţa manevrării volanului sau a comenzilor automobilului în general. Bineînţeles, consumul băuturilor alcoolice, a substanţelor interzise şi somnul sunt în continuare activităţi care nu vor putea avea loc la volan nici măcar cu acest sistem în funcţiune.

Graţie faptului că nu utilizează niciun element al infrastructurii în afară de suprafaţa de rulare propriu-zisă, sistemul poate funcţiona în orice ţară din Uniunea Europeană... care posedă autostrăzi viabile. Cel puţin la nivel teoretic, sistemul ar putea să funcţioneze şi în România, doar că ar putea exista anumite probleme, cum ar fi evitarea unei gropi în lanţ sau încercarea unui conducător auto de a intra în rândul trenului pentru a-i face loc unui alt şofer care vine din spate (lipsa celei de-a treia benzi pe sens cauzează acest fenomen deosebit de periculos).

AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE


Primul avantaj este reducerea drastică a gradului de oboseală a şoferului. Din moment ce nu trebuie să se concentreze la drum şi poate să citească sau să mănânce, şoferul va ajunge la destinaţie sau îşi va continua drumul relaxat şi va fi mult mai odihnit atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere psihic. Al doilea avantaj este de ordin economic, din moment ce toate autovehiculele din convoi vor avea un consum de carburant mai scăzut şi vor rula constant – fără accelerări şi decelerări bruşte sau repetate – element care va duce la scăderea consumului de carburant. Riscul ca unul dintre cei opt şoferi să provoace un accident scade şi el, singurul element uman în toată "ecuaţia" SARTRE care poate greşi fiind şoferul primului autovehicul, dar acesta este obligat să respecte norme mai stricte decât conducătorii auto care utilizează vehicule ce pot fi conduse doar cu categoria B.

Principalul dezavantaj al sistemului este existenţa factorului uman. Deşi acesta poate să ia o decizie avizată în situaţii complexe, care nu pot fi întotdeauna gestionate optim de un sistem electronic (proiectat şi programat tot de oameni), şoferul primului autovehicul din convoi poate să facă o greşeală fatală pentru el şi cei şapte din spatele său. Un alt dezavantaj este că nu toate autovehiculele vor fi la fel de economice la aceeaşi viteză, sistemul urmând să favorizeze vehiculele care au o viteză de croazieră de, să spunem 90 km/h. Sigur, va exista o economie de carburant, fără nicio îndoială, dar pentru unii ar fi la fel de economică rularea cu 100, 110 sau chiar 120 km/h în condiţiile în care raportul de transmisie al ultimei trepte a cutiei de viteze ar permite o turaţie scăzută la această viteză. O altă problemă este reprezentată de faptul că sistemul poate fi utilizat doar pe autostrăzi, riscul unui accident existând în continuare pe celelalte şosele. Desigur, vorbim aici în principal de şoselele mioritice, unde autostrăzile sunt sărbătorite cu mare fast indiferent de lungime sau calitate.

SISTEME SIMILARE

Deşi suedezii de la Volvo sunt pionieri în multe privinţe, sistemul SARTRE nu este primul de acest gen din lume. Americanii de la GM au încercat în urmă cu câţiva ani să creeze o autostradă automată, pe care toate vehiculele să poată circula fără intervenţia şoferului, la viteze şi mai mari. Din păcate pentru ei, respectiva autostradă avea nevoie de magneţi speciali pe toată lungimea sa, la distanţă de câtiva metri unul faţă de celălalt. Dacă, ipotetic vorbind, un cetăţean onest ar fi îndepărtat un panou de protecţie al autostrăzii pentru a-l recicla, întregul proiect ar fi devenit nefuncţional sau ar fi avut loc un mare carambol. Sistemul nu a fost introdus niciodată în producţie, rămânând la stadiul de proiect. În schimb, marile universităţi din Statele Unite ale Americii derulează o competiţie de dezvoltare a vehiculelor care pot fi conduse în mod automat în încercarea stimulării dezvoltării echipamentelor software şi hardware de control a vehiculelor fără intervenţia oamenilor. Cel mai bun exemplu în acest sens este exemplarul Audi TT care a reuşit să parcurgă fără intervenţia vreunui şofer traseul de urcare pe celebrul Pike's Peak.

  • Ady, miercuri, 19.01.2011 13:39
    ?

    Si atunci, de ce mai exista soferi, daca masinile ar putea sa mearga singure nu? Nu tot ce e nou si de viitor e bun.

  • AdrianosFidi, miercuri, 19.01.2011 13:44
    Spor la treaba !

    Apropo , acel Audi este TTS , iar acronimul n-ar trebui sa fie SRTTE ?

  • Ady, miercuri, 19.01.2011 13:58
    Lamurire

    Sa nu se inteleaga gresit! Nu militez pentru scoaterea din uz a automatismelor: cutie automata, senzori de parcare etc, nicudecum. Din contra, ar trebui ca tot mai multi oameni sa treaca si pe sisteme mai noi. Chiar instructorii de la scolile de soferi din Romania ar trebui sa se implice activ in procesul de instruire a viitorilor conducatori auto, prin metode noi explicare a regulilor de circulatie. Si plus de asta ar ajuta pe multi sa adopte si o noua metoda de gandire. Romanii au in general o gandire ingusta, in sensul ca pun la zid pe oricine are cutie automata si asta nu e corect. In continuare as mai dori sa adaug ca ar fi necesara o schimbare in modalitatea de sustinere a examenului auto.

  • cipi, miercuri, 19.01.2011 14:16
    PMCC

    Aceasta inventie este PMCC = Prostie Mare Cat Casa

  • ultimull, miercuri, 19.01.2011 14:23
    mda

    yeah.....no.....

  • Dan, miercuri, 19.01.2011 14:46
    "super"

    Da, e greu de acceptat asta pt un sofer, sa nu conduca el, adica un pilot automat pe autostrada e f bun , dar sa nu tii mainile pe volan...la ce sa mai merg cu masina atunci, folosesc alt mijloc

  • Costi9b, miercuri, 19.01.2011 14:58
    @Ady

    Toceala??? Fiecare invata asa cum poate si stie.

  • Ady, miercuri, 19.01.2011 15:00
    @Costi9b

    Parerea ta. Nu vreau sa fac polemica asa cum fac mai toti internautii si bloggeri-i pe net neconcentrandu-se pe esenta ideii.

  • iasmina, miercuri, 19.01.2011 15:02
    @ady

    tu chiar nu ai inteles.. proiectul sartre este pentru autostrazi... pe restul drumurilor conduci singur.. si nu cred ca vei fi obligat sa folosesti acest program daca nu vrei. daca tu tii neaparat sa ajungi la destinatie obosit, nu ai de cat.. si mie imi place sa conduc , dar un asemenea program e chiar foarte util.

  • Ady Morosan, miercuri, 19.01.2011 15:24
    @iasmina

    Nu e corect ca masina mea sa mearga sigura 100%, nu ti se pare corect? Si daca cumva e vreo furtuna electromagnetica mai puternica si iti afecteaza sistemele electronice, atunci ce te faci mmm? :)) Atunci ai dat de naiba.

  • Ady Morosan, miercuri, 19.01.2011 15:51
    @iasmina

    Corectare. Trebuia sa scriu singura. 100% nu sigura.

  • tomita, miercuri, 19.01.2011 16:10

    pt rularea pe autostrazi (exclus romania) este perfect. in trecut chiar am mers in acest stil la drafting. beneficiu? reducerea consumului mediu cu 0.5-1% de la 5.7 la sub 5% pt motor benzina 1.6 16v. pt un diesel clar o astfel de rulare ar aduce valori sub 3.2%. dar toata greutatea pica pe primul vehicol, locomotiva. in romania este impractic datorita lungimii mici a autostrazilor, a calitatii inferioare a infrastructurii, a civilizatiei la volan (care nu fortata asupra elementelor divergente prin folosirea legislatiei rutiere in caoacitatea maxima a acesteia) etc.. de asemenea nu sunt de acord pt preluarea integrala a controlului ci un pilot inteligent (cum are infiniti acum) care pastreaza si distanta fata de masina din fata in plus fata de viteza setata pe computer

  • scuderia, miercuri, 19.01.2011 17:32
    mda

    foarte interesant. dar am observat ca acest sistem a fost testat si pe alt fel de drumuri decat pe autostrada...deci concluzia e ca ar trebuii sa functioneze si pe altfel de drumuri

  • Cristi, miercuri, 19.01.2011 17:44
    Interesant articolul

    Cei de la Volvo planuiau de mult un sistem de acest gen ( undeva in anii 90 am vazut pe Discovery un sistem de reglare automata a vitezei+franare in fct de autovehiculul din fatza cu care sa comunice fara fir). Noroc cu tendinta eco care i-a facut sa mai avanseze si sa gaseasca fondurile necesare dezvoltarii sistemului. Bravo lor! Unii muncesc! Ei au inteles ca evolutia nu poate face pasi mari mai ales cand vine de omul de rand care alege si uite folosesc masinile deja existente. Francezii planuiesc un sistem de taxiuri electrice fara sofer. Proiectul are deasemenea legatura cu psihologi si "cobaii" pusi sa se deplaseze in masinutzele electrice. Masinile vor primi comanda adresei de destinatie si fie prin GPS fie pe route deja stabilite (ceva gen tranvai, deci pe sine sau magneti) vor ajunge fara sofer la destinatie. Aceste prototipuri se vor a fi create in interior gen mini-telecabine (ei le numesc "bule") adica spatiu limitat de la cateva persoane la maxim un spatiul unui microbuz (deorece nu gasesti mereu multi care sa mearga in aceasi directie). Ideea marimii unui microbuz era de optimizare a unui drum care sa treaca prin toate destinatiile dorite de toti clientii intrati la un moment dat - dar acesta poate crea inconveniente in orasele mari. Acesta este un proiect care se vrea a fi pus in aplicare in aceasta forma sau o alta mai fiabila undeva prin 2020. Sunt constienti ca nici masinile nu vor iesi imediat din fabrica nici soselele nu sunt pregatite sa accepte un astfel de mijloc de transport si nici oamenii nu sunt pregatiti psihologic de a intra intr-o cutie condusa de un calculator (desi francezii au deja cateva linii de metrou fara sofer, deja un prim pas). Studiile psihologice arata ca oamenii nu accepta schimbari bruste de buna voie asa ca atat timp cat politica va dori aceasta schimbare solutiile pot fi favorizate prin subventii si avantajele propuse in schimbul condusului. Citez:"Daca ii spui omului ca poate citi ziarul,bea cafeaua, lucra pe calculator in timp ce ajunge la destinatie deja i-ai captat interesul". Sa auzim de bine.

  • mihai, miercuri, 19.01.2011 17:44
    inutil

    ce fain ..... puetm conduce si fara maini ca fara cap conducem deja si eu o sa atau in spatele unui camion doar ca sa nu dau din maini ? si sa stau la viteza lui ? si daca iese brusc de pe autostrada fara sa semnalizeze ? ma ia cu el ? si daca el face o depasire tampita ? nu-i vad sensul sistemului asta ... daca nu-ti place sa conduci mergi cu trenul si citesti ziarul cat vrei

  • YMihai, miercuri, 19.01.2011 18:10
    2 stiri combinate

    modulul de comunicare se cheama CACC de la cooperative adaptive cruise control... iar Sartre are cu totul o alta poveste aici. Cautati pe google despre TNO si cacc si o sa vedeti cum Automarket a mai scris ink o stire din pom...

  • IceCub, miercuri, 19.01.2011 18:15
    Cine plateste carburantul "locomotivei"?

    O alta problema este: cine va achita costul carburantului folosit de "locomotiva"?

  • Mihai, miercuri, 19.01.2011 18:51

    Un rahat stai in spatele tirului pana iti creste barba ai autobanda cu spe benzi si u stai in spatele unui puturos de tir ca sa conduci fara maini si daca tirul pleaca ramai citind ziarul in ultimele clipe de viata

  • CMI, miercuri, 19.01.2011 19:21
    Romani ingusti la minte

    cum puteti sa spuneti k vin furtuni electromagnetice sau iese brusc d p autostrada sau face depasire aiurea sau.... bn k ne apucam noi sa citicam k nu mai avem o fabrica in romania, le-am aruncat p toate la fier vechi. ati auzit si voi d alte inventii care poate v-au salvat viatza: ABS, ESP si restu.... alea n-or fi fost si ele testate, gandite d oameni inteligentzi, nu d bugetari? asa snt romanii caterinca, mistouri da nu e unu bun d nimik. salutare!

  • Ady Morosan, joi, 20.01.2011 01:40
    @CMI :))

    Nu e vorba de ingusti la minte. Dupa cum am mai spus anterior, sunt de acord cu sistemele de siguranta activa si pasiva cu cruise control-ul, cu sistemul de franare automata etc si cu cutiile automate de ultima generatie. Aceste sisteme NOI (ca cel din titlul articolului) care te duc din punctul A in punctul B, fara ca tu sa faci nimic, iti "acorda" tie si mie dreptul de a crede ca orice om poate sa mearga cu o masina neavand permis de conducere. Computerul face totul, nu e problema, insa din acest moment, nu iti mai poti spune sofer din moment ce te-ai transformat in pasager. Azi esti sofer si maine pasager in propria-ti masina. Rezulta ca poti sa iti arunci la gunoi carnetul de sofer nu? Si atunci ce rost mai ai ca sofer daca masina merge singura? Sa imi fie iertat dar din moment ce ne bagi pe toti intr-o oala crezand ca nimeni nu stie ce inseamna ABC, ABS, Active Cruise Control etc ajungi chiar tu la nivelul romanilor pe care i-ai descris in postarea ta. No offense, dar tu gandesti inainte sa scrii ceva? Si ce treaba are privatizarea cu sistemele de siguranta?

  • Peter, joi, 20.01.2011 10:16
    "toate au fost la timpul lor ceva exagerat..."

    Carcotasi vor fi intotdeauna la orice. Cum se spune si in material, sistemul are avantaje si dezavantaje, dar eu il vad ca o solutie buna pentru calatoriile lungi. Nu e vorba de "a arunca la gunoi carnetul de sofer" (@ Adi), ci de a te putea relaxa si face alte lucruri (pe o distanta mai lunga sau mai scurta) in timp ce continui sa te deplasezi. Ar fi util si un sistem prin care sa se stie unde sunt astfel de "trenulete" pe traseu.

  • tomita, joi, 20.01.2011 11:17

    in spatele unei tastaturi, mai ales pe un site auto se acund multi copii care habar nu au multe realitati. sau oameni limitati. de ce oare trebuie sa folosim cuvinte grele, aruncate asa, fara noima. daca unul nu intelege il lasi in pace. sau daca tu nu intelegi nu tre sa dai la ceilalti in cap. mediul online tre sa fie cat mai placut la accesare, la citirea materialelor. in fazele finale, cand acest sistem va fi pus in aplicare, condusul pe drumurile publice va putea sa fie luat din mainile soferului propriu-zis, si telecomandat. asta inseamna o cedare a unor libertati. intr-adevar o automatizare va creste fluiditatea, si turma de rand va fi multumita, dar pt unii oameni (mai speciali din multe puncte de vedere) pierderea dreptului de a decide va fi devastatoare. si nu ma refer la organele politiei care ne opresc masina (politia adevarata, nu jepcarii de la noi) pe motiv de incalcare a unei norme. si faptul ca orice sistem poate fi spart, si un hacker va rapeste familia cu masina cu tot la ordinele unui x-ulescu. faptul ca orice facem e supravegheat si controlat. faptul ca revoltele sociale si grevele vor putea fi limitate. conglomeratiile de persoane nu se vor mai face usor, contra sistemului. dar acestea vor fi valide abia in generatiile urmatoare, in 20-30 de ani. copii vostri vor fi sclavii adevarat. si noi le permitem. nu trebuie un computer online (accesibil oricui) sa imi conduca masina. citesc ziarul acasa, sau ma uit la filme in canapea, nu pe un ecran de 7inciv diagonala. mersul in coloana de genul asta poate fi facut de acum de oameni rationali si soferi responsabili. daca esti intelectual incapabil de asa ceva, nici nu meriti carnetul. discernamantul este f important pt un sofer. si ar mai fi multe de zis, dar...deviem Ideea de baza este ca acest sistem de preluare a controlului de catre un alt factor decat soferul direct ar trebui limitat.

  • AdrianosFidi, vineri, 21.01.2011 10:35
    Cei care apasati pe rosu

    Vad ca stiti sa apasati pe rosu la intrebari , insa ma asteptam si eu la un raspuns macar . Bine ca nu ma doare nici in cot , intrucat oricine prost , fie si fara cont care n-are interes sa se informeze , poate vota pe acest site , deci chiar va rog sa mi le inrositi . Geia