Proiect: examenul pentru permisul auto ar putea include o probă de prim ajutor în trafic
Un deputat a inițiat un proiect de lege prin care examenul pentru obținerea permisului auto va include o probă de prim ajutor în trafic în cazul producerii unui accident.
Examenul teoretic pentru obținerea permisului auto include în prezent și câteva noțiuni de prim-ajutor existente în legislație. Acest lucru nu este însă suficient în opinia deputatului Tudor Ciuhodaru, care a anunțat că lucrează la un proiect care prevede ca aceste noțiuni să fie incluse într-un curs separat de prim ajutor în trafic, care apoi să facă parte din examenul final.
"Există la ora actuală niște noțiuni foarte vagi despre prim ajutor, trusă și alte chestii, înainte de examenul pentru permis. Pe acest model, să se stabilească exact cum trebuie făcut. Cursurile, programa, modul de organizare și desfășurare și toată procedura de absolvire vor fi făcute prin ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului de Interne", afirmă deputatul.
În expunerea de motive pentru inițierea acestui proiect, Ciuhodaru afirmă că peste jumătate dintre decesele survenite în urma accidentelor rutiere au loc în primele minute de după accident. Pe de altă parte, acestea admite că, dacă sunt efectuate incorect, manevrele de prim ajutor pot duce la sechele grav.
Aceasta este de altfel și justificarea sa pentru necesitatea unui curs de prim ajutor în cadrul examenului pentru permis. "Noțiunile de prim ajutor se predau încă de la școală, educație de sănătate se face peste tot în lumea asta, oamenii resuscitează. A avea aceste cunoștințe este absolut esențial și face diferența dintre viață și moarte", a mai precizat el.
Via Ziare.com
Ar trebui schimbate mult mai multe. Mulți s-au bucurat atunci când s-a schimbat regulamentul în ceea ce privește examenul pentru a obține permisul de conducere nemaifiind necesară repetarea examenului teoretic în cazul în care picai examenul practic. Dar, pentru că vorbim de România unde legile fie se dau în favoarea anumitor grupuri de interese, fie lasă loc de abuzuri, acestei decizii bune i s-au adăugat anumite condiții care au transformat totul în ceva mai rău decât înainte. Mai exact, în cazul în care un cursant pică proba practică, acesta este obligat de regulament să mai cumpere 3 ședințe de conducere. Cum o ședință este în jur de 80 lei, asta înseamnă 240 lei. La multe școli de șoferi (dacă nu la toate) se mai adaugă o taxă de 150 lei pentru a da examenul pe mașina respectivă. Avem deja aproape 400 lei. Mai departe, în cazul în care cursantul pică proba practică și a doua oară, situația se va repeta și va fi obligat să plătească încă 400 lei. Dacă pică și a treia oară (ceea nu e surprinzător având în vedere câți bani fac școlile de șoferi din faptul că elevii pică), cursantul va plăti 1200 lei ceea ce înseamnă încă o dată școala de șoferi. Înainte de a se schimba regulamentul nu exista așa ceva. Aceste reguli nu încurajează școlile de șoferi să își facă treaba bine și să aibă un procentaj cât mai mare de cursanți care obțin permisul de conducere, ci din contră, le oferă șansa de a obținute venituri enorme doar prin a nu-și face treaba cum trebuie și a nu învăța cursanții tot ce trebuie. De asemenea, lasă loc de aranjamente și între poliție și școlile de șoferi. Mai mulți picați, mai mulți bani obținuți. Știu că nivelul de corupție din cadrul Poliției Române a scăzut în ultimii ani, dar încă există. Prin urmare, această reglementare actuală nu a ajutat la creșterea performanței, ci din contră, la creșterea abuzurilor. Mai departe, am persoane apropiate care au dat examenul practic cu mașina școlii având injectoarele stricate și reacționând în moduri bizare care le-ar fi putut pune siguranța în pericol. Mai mult, atunci când călătoreau cu mine îi vedeam că se uitau atent la mișcările mele. Mi-au spus că au văzut la mine multe lucruri pe care instructorul nu i-a învățat unul din ele fiind ceva de bază: la semafor nu stau cu piciorul pe ambreiaj. Da, nu-i învățase nici măcar așa ceva. Plus multe alte lucruri care arătau o delăsare crasă, specifică totuși unei mari majorități din acest popor. Consider că, în primul rând, ar fi benefică adăugarea unor obligații și în ceea ce privește școlile de șoferi. O propunere ar fi următoarea: dacă un anumit procentaj din cursanții tăi nu promovează proba practică din a doua sau maxim a treia încercare, atunci să ți se retragă licența de instructor sau chiar să fie suspendată perioada de activitate a școlii de șoferi pe termen limitat. Am spus un procentaj pentru că sunt conștient că pot exista oameni care pur și simplu nu sunt făcuți pentru șoferie și nu au înclinație spre așa ceva orice ar face. Totuși, cred că majoritatea pot promova acest examen chiar din prima sau maxim a doua oară dacă există un instructor care să se ocupe cu adevărat de ei și care să îi învețe cât mai mult posibil, nu unul cu care doar se plimbă sau îl duce pe el pe unde are nevoie să-și rezolve problemele. O altă problemă vine din partea DRPCIV. Interesant este că de când cu noul regulament, programările la proba practică în București au ajuns să se facă la 3 luni distanță de picarea probei practice, iar în provincie undeva la 1 lună. Ni se spune că e lipsă de personal și foarte mulți candidați. În deceniul trecut când am dat eu, proba practică se dădea în aceeași zi cu examenul teoretic (dacă îl promovai) și nu mai era lipsă de personal. Mergeam gloate de oameni la punctul de întâlnire. În situația curentă, poți repeta examenul doar de 4 ori, hai să zicem de 5-6 ori pentru că atunci când te apropii de expirarea dosarului primești prioritate, dar nu mai devreme de 1 lună în București din ce am văzut. Astfel, fără ca măcar să fii pur și simplu slab, ci doar nedreptățit sau pur și simplu o victimă a lăcomiei altora, există șanse să ajungi să plătești aproape 2000 lei peste cei 1200 deja plătiți la început și tot fără permis să rămâi. Pentru că România este locul unde nedreptatea domnește, locul unde legile nu sunt clare cu scopul de a fi implementate bine, ci confuze cu scopul de a lăsa loc abuzului și jecmănelii.