Programul Rabla se reia în 18 iulie: 2.000 de tichete suplimentare pentru persoane fizice
Programul Rabla pentru persoane fizice va primi 2.000 de tichete suplimentare care vor putea fi utilizate începând din 18 iulie, după ce stocul iniţial de 13.000 de tichete a fost epuizat în mai puţin de o lună.
La începutul acestei săptămâni, Ministerul Mediului a anunţat că cele 13.000 de tichete alocate programului Rabla 2016 pentru persoane fizice au fost epuizate în mai puţin de o lună de la lansare, ca urmare a interesului foarte ridicat manifestat de populaţie.
Încă de atunci, autorităţile au anunţat că intenţionează să suplimenteze numărul de tichete, fără să ofere detalii concrete în această privinţă. La numai câteva zile distanţă, Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a anunţat oficial că, începând din 18 iulie, suma alocată persoanelor fizice va fi suplimentată.
Potrivit lui Istvan Jakab, preşedintele AFM, 2.000 de tichete alocate iniţial pentru persoanele juridice vor putea fi utilizate de persoanele fizice, astfel că numărul total al tichetelor va ajunge la 15.000. "Am avut multe solicitări din piaţă. De aceea, luni, după ce redeschidem aplicaţia, dăm drumul la rezervă. Intenţionăm să ajungem la peste 15.000 de tichete electronice pentru persoane fizice", a explicat el.
Astfel, fondul total pentru programul Rabla va rămâne neschimbat, singura diferenţă fiind o relocare a tichetelor de la persoanele juridice la persoanele fizice. Dintre cele 13.000 de tichete rezervate deja de persoanele fizice, 9.000 îndeplineau deja toate cerinţele pentru înscrierea la producători.
Via AFM, Flote Auto
Chiar acum o ora sa accesez stirea, configurasem Passat B8 BI-TDI iar in programul rabla ( VW dubleaza contravaloarea ) cu toate optiunile si oferta masina e mai ieftina cu 7-8 mii . Adica pretul e undeva la 50.000 . O alegere mai mult decat iscusita.