Programul de recomandări de la Tesla dă roade: un norvegian va primi un Model X pentru că a convins zece prieteni să cumpere un Model S

Publicat vineri, 14.08.2015 18:12 de Sebastian Toma

Bjorn Nyland, unul dintre primii proprietari de Model S din Norvegia, este marele câștigător al programului de recomandări de la Tesla. Pentru că a convins zece oameni să cumpere un Model S, Bjorn va primi gratuit un Model X din seria limitată Founder's Edition.

Tesla a anunțat în urmă cu două săptămâni un program de răsplătire a celor care le aduc clienți noi, iar acesta a dat roade pentru un norocos din Norvegia. Vorbim despre Bjorn Nyland, unul dintre primii clienți al lui Model S din țara nordică, care a reușit să convingă zece oameni să cumpere un Tesla Model S nou. În schimbul recomandărilor făcute, Tesla îl va răsplăti pe Nyland cu un Model X din seria limitată Founder's Edition, care nu este disponibil publicului de rând pentru achiziție. Fericitul câștigător va avea premiul validat abia după ce toate cele zece unități Model S au fost livrate la clienții pe care i-a recomandat el.

Tesla lansează un program de vânzări prin recomandare

Bjorn Nyland este cunoscut în Norvegia pentru clipurile sale de pe Youtube de pe canalul său personal, unde a publicat numeroase înregistrări ale aventurilor sale alături de Model S-ul pe care îl conduce. Tot prin canalul său de Youtube a reușit să adune cei zece clienți de Model S, publicând în descrierea clipului în care explica programul de recomandări de la Tesla link-ul său de referință. Altfel spus, Nyland a reușit să convingă zece persoane pe care nu le cunoaște să cumpere câte un Model S nou, o reușită impresionantă în contextul în care vorbim despre un model premium recomandat de un vlogger.

Tesla nu a prezentat încă varianta de serie a lui Model X. Așa arată conceptul primului SUV electric al mărcii.

După monitorizarea atentă a aplicației dedicate clienților de Tesla care s-au implicat în programul de recomandări, Nyland l-a contactat pe Elon Musk, CEO-ul Tesla Motors, pe Twitter, pentru a verifica dacă este câștigătorul mașinii gratuite. Elon Musk, în stilul caracteristic, i-a răspuns norvegianului că Model X-ul va fi a său după ce vor fi confirmate livrările celor zece unități Model S comandate prin link-ul de recomandare al lui Bjorn. Norvegianul și-a pregătit deja câțiva clienți "de rezervă" în cazul în care unul dintre cei zece care au comandat la recomandarea sa se răzgândește și el nu mai este eligibilă să câștige un Model X.

Via Teslarati

  • mowgli, vineri, 14.08.2015 18:43

    Ce saracie de prieteni au unii ma ? Eu n-am reusit sa conving 3 prieteni sa vina la o bere in weekend.... Bravo lui si bravo Tesla.

  • lorinczi.thomas, vineri, 14.08.2015 22:24

    Ar fi funny sa il doneze. Pai doar oricine sarac are o priza in casa, dăăă

  • texa, sâmbătă, 15.08.2015 10:46

    eu il vad ca pe un monovolum....si... da imi place dar in niciun caz SUV.

  • edi80, sâmbătă, 15.08.2015 14:47

    :))))) da asa e e greu cu pustii astia care traiesc pe banii parintilor!!

  • vianu, sâmbătă, 15.08.2015 16:21

    @mowgli... pai ar trebui sa-ti alegi mai bine niste dusmani...sigur ar veni la o bere in WE ...pe banii tai :)

  • someone, sâmbătă, 15.08.2015 22:18

    long time no see, vianule

  • vianu, luni, 17.08.2015 11:51

    ...un mic road-trip prin tara de fro' 2400>km...si nici acum n-am ajuns acasa.... bine v-am regasit...