Primul Aston Martin electric vine în 2018: conceptul RapidE, transformat în model de serie cu ajutorul chinezilor
Aston Martin a semnat un parteneriat cu o companie chineză pentru a lansa în producţia de serie primul model electric al mărcii: RapidE.
În toamna anului trecut, Aston Martin ne-a prezentat RapidE, un concept electric bazat pe modelul Rapide cu propulsie tradiţională.
Dezvoltat în parteneriat cu echipa de Formula 1 Williams, conceptul avea şanse relativ mici să ajungă în producţie de serie, însă compania britanică a ajuns la un acord cu o companie din China pentru a pune la punct detaliile unui astfel de proiect.
Este vorba despre LeEco, un nume care probabil nu îţi spune nimic, dar care se afla în spatele unui start-up care a făcut ceva furori la Consumer Electronics Show (CES) în luna ianuarie: Faraday Future, producătorul de maşini electrice din China care vrea să calce pe urmele Tesla Motors.
Dacă toate planurile merg bine, versiunea de serie a lui Aston Martin RapidE ar trebui să sosească pe piaţa în cursul anului 2018, iar parteneriatul ar urma apoi să fie extins chiar cu Faraday Future în rolul principal.
Totuşi, analiştii din industria auto sunt sceptici cu privire la şansele ca RapidE să ajungă la un parteneriat cu Faraday Future sunt destul de mici.
"Acordul cu LeEco întăreşte colaborarea anterioară dintre cele două firme şi ar putea ajuta la dezvoltarea maşinilor electrice pentru ambele companii. Înţelegerea cu Faraday este însă sub semnul întrebării, pentru că nu este clar ce poate face Faraday. Faraday a dezvăluit un concept la CES, dar nu a prezentat un prototip funcţional", spune David Bailey, reprezentant al Aston Business School.