Lexus va călca pe urmele părintelui Toyota: va lansa un sedan pe bază de hidrogen până în 2020
Lexus va expune în cadrul Salonului de la Geneva un concept care anunță intențiile sale de a lansa un sedan alimentat cu hidrogen până în anul 2020.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, Lexus va expune și în fața publicului european conceptul LF-FC, prezentat în toamna anului trecut, în cadrul Salonului de la Tokyo. Pe lângă capitalul de imagine, câștigat cu un sedan futurist alimentat cu pile de hidrogen, Lexus face lumină și în privința intențiilor sale de viitor.
Divizia premium a celor de la Toyota intenționează să calce pe urmele părintelui, care vinde deja în serie Mirai, un vehicul pe bază de hidrogen. Prin urmare, Lexus își propune să arunce pe piața premium un sedan alimentat cu hidrogen până la sfârșitul acestui deceniu, adică până în 2020.
Tehnologia de care acesta se va bucura este anticipată de conceptul LF-FC, abrevierea de la Lexus Future-Flagship Car/Fuel Cell. Modelul, care ar urma să fie nava amiral a japonezilor, este propulsat de un ansamblu care include un motor electric amplasat frontal, o baterie posterioară și un rezervor de hidrogen sub forma literei T, poziționat pe toată lungimea podelei până pe axa față.
Motorul electric va furniza resurse și axei frontale, oferind astfel trcțiune integrală, care, împreună cu centrul de greutate coborât, va garanta o ținută de drum sportivă. Interiorul conceptului explorează noi materiale și tehnologii. Scaunele, bordul și fețele ușilor sunt îmbrăcate în piele de cea mai fină calitate, iar inserțiile de lemn nu lipsesc.
Sistemul multimedia, extrem de avansat, va fi capabil să recunoască gesturile, un trend care se anunță a fi extrem de popular în viitor. Tot populară ar putea deveni și funcția autonomă a conceptului LF-FC. Acesta folosește o cameră, cinci radare și sisteme LIDAR pentru a monitoriza vehiculul la 360 de grade. Șoferul va putea să-i permită mașinii să se conducă singură, limitând oboseala la volan. Sistemul va oferi rulare autonomă pe autostradă, inclusiv intrarea de pe bretea, păstrarea benzii de mers, schimbarea benzii și depășirea.
Oare Lexus mai vinde masini in Romania? Nu de alta dar la ce bine sunt enuntate toate sistemele parca te tenteaza, cand te gandesti ca o sa fie tot o taiota te cam indeparteaza:))