Primele informatii si teasere ale noului model electric Nissan
Nissan va dezvalui pe 2 august la Yokohama un model complet electric, capabil sa ofere 107 cai putere si 280 Nm.
Primele informatii si imagini despre modelul electric, complet nou, pe care Nissan intentioneaza sa-l dezvaluie pe 2 august 2009 in cadrul cartierului sau general de la Yokohama au debutat in presa. Ieri si astazi au aparut in media online doua teaser-uri ale noului model japonez, primul lasand sa se intrevada partea frontala iar al doilea intreaga silueta a masinii.
Se pare ca vehiculul electric va fi un hatchback cu cinci usi, similar in dimensiuni cu Tiida. Nissan a publicat deja o serie de imagini cu un prototip Tiida dezvoltat pe platforma vehiculului electric, insa oficialii japonezi au avut grija sa asigure publicul ca premiera de pe 2 august va fi un model nou.
Modelul Nissan va dispune de cinci locuri si va fi propulsat de un tren de rulare complet electric, care livreaza 107 cai putere si un cuplu motor de 280 Nm, numai rotilor anterioare. Motorul electric va fi alimentat de o baterie litiu-ion de 24kWh, pozitionata sub podea.
Japonezii sustin ca vehiculul electric va avea o autonomie de 160 de kilometri, multumita si sistemului de regenerare a fortei rezultate la franare, care incarca bateriile. Chiar si asa, viteza maxima pana la care poate ajunge electricul depaseste 140 km/h.
Modelul electric pregatit de japonezi va debuta oficial pe piata japoneza si cea nord-americana in decursul anului viitor, Europa si celelalte piete urmand sa primeasca vehiculul ecologic un an mai tarziu.
via | CarScoop