
Prima imagine cu noul Mercedes-Benz Clasa C Electric: autonomie de 800 km
Mercedes-Benz a publicat prima imagine oficială cu viitoarea generație electrică a Clasei C. Noul model va fi lansat anul viitor și promite o autonomie de 800 de kilometri.
Mercedes-Benz Clasa C, modelul de clasă medie al constructorului german, urmează să primească pentru prima dată o versiune pur electrică. Noua versiune își va face apariția în 2026, însă până atunci, Mercedes-Benz ne oferă prima imagine oficială cu viitorul rival al lui BMW Seria 3 Electric.
În imaginea oficială putem vedea câteva dintre detaliile vizuale ale viitorului model electric. Primul element care iese în evidență este noua grilă acoperită, care tocmai a fost văzută odată cu lansarea noului Mercedes-Benz GLC electric. Această grilă va fi iluminată cu o ramă LED și cu numeroase puncte sub forma unor pixeli. De asemenea, farurile primesc o semnătură luminoasă în forma siglei mărcii.
Pe lângă un design nou, viitorul Mercedes-Benz Clasa C Electric promite să ofere o autonomie de circa 800 de kilometri. Cel mai probabil, viitoarea berlină electrică va împrumuta bateria de 94 kWh de la noul GLC Electric, dar și arhitectura de 800 de volți care va permite o încărcare cu o putere de până la 330 kW.
Mai multe detalii nu au fost confirmate. Lansarea noului Mercedes-Benz Clasa C Electric va avea loc anul viitor.
via Mercedes-Benz
Cu grila aia nici nu mai are nevoie de faruri. Pe autostradă îți dă flash-uri cu grila.