Prezență exotică în cadrul Salonului Auto de la Paris: vietnamezii de la Vinfast prezintă primele lor modele
Constructorul din Vietnam Vinfast a debutat la Paris. Un sedan și un SUV din clasa mare sunt cele două modele pregătite de asiatici. Debutul modelelor pe piața din Vietnam este programat în 2019, urmând ca din 2020, Vinfast să înceapă exporturile.
Cei care trec pragul Salonului Auto de la Paris vor avea parte de o surpriză majoră. Unul dintre standurile disponibile a fost închiriat de Vinfast, primul producător auto de volum din Vietnam.
În cadrul evenimentului din Paris, Vinfast a prezentat două modele: LUX A2.0 (sedan de clasă mare) și LUX SA2.0 (SUV din segmentul mare). Oficialii Vinfast spun că ambele modele vor concura în segmentul premium și exprimă "mândria, spiritul și tenacitatea poporului din Vietnam". Pentru ca lucrurile să fie și mai interesante, fostul fotbalist David Beckham a fost prezentatorul celor două premiere mondiale.
Modelele pregătite de Vinfast ar urma să fie disponibile pe piața din Vietnam începând cu jumătatea anului viitor, în timp ce exporturile sunt programate pentru anul 2020.
Designul celor două modele pregătite de constructorul din Vietnam a fost dezvoltat de o echipă internă. Cu toate acestea, specialiștii Pinifarina sunt cei care au avut ultimul cuvânt de spus.
Sedanul LUX A2.0 măsoară 4.973 de mm lungime și are un ampatament de 2.968 de mm. Pentru piața din Vietnam, Vinfast pregătește un motor de 2.0 litri benzină în două versiuni de putere: 176 CP și 300 Nm, respectiv 231 CP și 350 Nm. Resursele motorului vor fi gestionate de o cutie automată cu 8 rapoarte semnată de ZF, iar puterea va fi trimisă doar către roțile de pe puntea spate.
SUV-ul LUX SA2.0 măsoară 4.940 de mm lungime și are un ampatament de 2.933 de mm. Clienții acestui model vor putea cumpăra doar motorul de 2.0 litri în varianta de 231 de cai putere. Spre deosebire de sedanul LUX A2.0, SUV-ul pregătit de Vinfast va putea fi comandat și cu un sistem de tracțiune integrală. Indiferent de varianta de putere aleasă, motorul de 2.0 litri respectă normele de poluare Euro 5 (norma obligatorie în Vietnam pentru motoarele pe benzină fiind Euro 4). Rămâne de văzut cu ce propulsoare vor încerca vietnamezii să pătrundă pe piața din Europa.
corect...din asocierea termenilor auto/design ultimul cuvant l-au avut cei de la Pininfarina