Preţuri Mercedes-Benz V-Klasse în România: start de la 37.000 de euro

Publicat joi, 24.04.2014 15:49 de Sebastian Toma

Importatorul Mercedes-Benz în România a deschis listele de comenzi pentru noul V-Klasse. Modelul pleacă de la 37.019 euro cu TVA inclus.

Mercedes-Benz Clasa V, succesorul lui Viano, este disponibil pentru comandă pe piaţa din România. Odată cu noua generaţie, constructorul spune că V-Klasse este reinventat, fiind descris drept "un Mercedes al MPV-urilor", menit să sublinieze schimbările pe care le-a primit modelul odată cu schimbarea de generaţie. Cea mai ieftină versiune, V200 CDI, pleacă de la 37.019 euro cu TVA inclus. Aceasta oferă 136 CP şi 330 Nm, însă propulsoarele din gama V-Klasse merg până la 190 CP şi 440 Nm, oferiţi de versiunea V250 CDI. Indiferent de versiune, vorbim despre o motorizare diesel cu patru cilindri în linie, de 2.143 centimetri cubi, care angrenează roţile din faţă, fie cu ajutorul unei transmisii manuale cu şase trepte, fie cu ajutorul unei automate cu şapte trepte, în funcţie de versiunea aleasă. 

BMW, Audi şi Mercedes-Benz raportează vânzări-record în luna martie 2014

În primă fază, V-Klasse va fi oferit în versiunea cu ampatament lung, acesta având o lungime de 3.200 milimetri, pe când varianta cu ampatament scurt va fi oferită ulterior. Lansarea pe piaţa din România este programată pentru luna iunie la anului curent. Indiferent de cât de lung este ampatamentul lui V-Klasse, cei de la Mercedes-Benz oferă două linii de echipare: V-Class şi V-Class Avantgarde. Pentru exterior este disponibil un pachet de design sportiv, în timp ce interiorul are şi el un pachet de design oferit opţional, respectivul pachet fiind personalizat pentru fiecare dintre cele două echipări de mai sus. Caroseria lui V-Klasse este oferită în trei versiuni de lungime, cuprinse între 4.895 mm şi 5.370 mm.

Interiorul noului V-Klasse este echipat cu aceleaşi dotări şi materiale regăsite pe celelalte modele din gama constructorului german.

V220 CDI, versiunea de mijloc în gama de motorizări a lui V-Klasse, are un consum mediu de 5.7 litri la sută, cel mai scăzut din segmentul de care aparţine acest model. Această motorizare asigură 163 CP şi 380 Nm, iar preţul său de pornire pe piaţa internă este de 37.877 euro, cu TVA inclus. Monovolumul germanilor se mândreşte cu o valoare Cd de 0.31, ceea ce îl face pe V-Klasse să fie cel mai aerodinamic autovehicul din segmentul său. Pentru a obţine această valoare, cei de la Mercedes-Benz au aplicat modificări extensive, de la schimbări ale design-ului de bază, până la redesensarea unor zone mari ale caroseriei. Alte aspecte luate în calcul pentru sporirea aerodinamicii au fost la reducerea zgomotului cauzat de vânt, totul prin artificii aerodinamice.

Mercedes-Benz V-Klasse vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE PUTERE (CP)
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Mercedes-Benz V-Klasse
V220 CDI MT6
163 5.7 11.8 37.877
Volkswagen T5 Multivan
2.0 TDI 140 CP MT6 Starline
140 7.5 14.2 34.106
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Via Mercedes-Benz

  • DAC, joi, 24.04.2014 18:58

    La partea din spate seamana destul de mult cu VW Multivan. In rest, este O.K.

  • lorinczi.thomas, joi, 24.04.2014 20:38

    Pacat ca din aceeasi gama face parte si Citan, similara cu Kangoo si Dokker!!!

  • C-G-C, vineri, 25.04.2014 10:00

    Acest V-Klasse chiar este un model Mercedes care isi merita toti banii.

  • Snatch, vineri, 25.04.2014 13:31

    Superb....

  • @Automarket, vineri, 25.04.2014 23:09

    Sa apropii numele Mercedes de vw e o jignire absoluta! Nu mai vorbim de preturile nesimtite practicate de volkswagen, f apropiate de Mercedes-Benz, o marca premium in primul rand, inventatorul automobilului si o marca cu istorie aproape dubla ca varsta celor de la vw (scris cu litere mici).