Preţuri Mercedes-Benz S-Klasse în România: start de la 86.626 euro

Publicat miercuri, 24.07.2013 14:00 de Sebastian Toma

Importatorul Mercedes-Benz în România a publicat preţurile noii generaţii a vârfului său de gamă - berlina S-Klasse. Versiunea de bază pleacă de la 86.626 euro cu TVA inclus.

Mercedes-Benz S-Klasse, celebra limuzină germană ajunsă la cea de-a noua generaţie, este disponibilă şi pe piaţa din România. Potrivit configuratorului Mercedes-Benz, modelul pleacă de la 86.626 euro cu TVA inclus şi ajunge până la 157.988 euro cu TVA inclus pentru versiunea de performanţă, S63 AMG. Noua generaţie a lui S-Klasse se mândreşte cu un set de atribute unice în segment, printre care se numără renunţarea la becurile convenţionale şi introducerea unor sisteme complet noi, cum ar fi sistemul care "citeşte" drumul şi adaptează suspensiile la denivelările pe care le vor aborda - Magic Body Control, oferit opţional doar pe versiunile cu motoare cu opt cilindri.

MOTORIZĂRI

Cea mai ieftină versiune din gama S-Klasse este S350 BlueTec, un diesel V6 de 2.987 centimetri cubi. Acesta are un consum mediu declarat de 5.9 litri la sută, o transmisie automată cu şapte trepte şi dezvoltă 258 CP şi 620 Nm. Încă din versiunea de bază, limuzina germană este capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în 6.8 secunde şi să atingă o viteză maximă de 250 km/h, restricţionată electronic. Pe lângă această motorizare, nemţii mai oferă încă trei ”benzinare”, dintre care unul este cuplat unui sistem de propulsie hibrid. Astfel, a doua motorizare din gamă este S400 Hybrid, care livrează 306 CP. Vârful gamei ”normale” de la S-Klasse se încheie cu S500, disponibil în versiune "standard", versiune cu ampatament mărit şi în versiune cu tracţiune integrală. Vârful gamei S-Klasse, pentru moment, este reprezentat de modelul de performanţă, S63 AMG, care livrează 585 CP. 

NOUTĂŢILE LUI S-KLASSE

Noua generaţie a lui S-Klasse a adus o caroserie mai uşoară şi mai rigidă, aceasta fiind construită din aluminiu şi un mix de aliaje de oţel, tehnologia fiind la cea de-a treia generaţie. În timp ce suspensia sofisticată este oferită opţional doar pentru motorizările V8, cei de la Mercedes-Benz oferă în standard sistemul de suspensie ADS Plus, care completează suspensia Airmatic cu pernă de aer. Vorbim despre un set de amortizoare adaptive, care oferă mai multe setări, variind de la sportivitate la confort. Tot din sfera confortului vine şi sistemul Linguatronic, denumirea Mercedes-Benz pentru sistemul lor de comenzi vocale, care poate să introducă adrese în sistemul de navigaţie, să efectueze apeluri la comanda şoferului sau să schimbe posturile de radio. Mai mult decât atât, sistemul poate să citească SMS-urile şi e-mail-urile primite de şofer.

În total, modelul german are aproape 500 de LED-uri, dintre care 300 se ocupă de iluminarea interioară. Soluţia celor de la Mercedes-Benz oferă atât un consum mai redus de energie, cât şi eficienţă superioară din punct de vedere electric, pe lângă creşterea durabilităţii respectivelor elemente de iluminat. Lista de dotări opţionale este mai mult decât generoasă, incluzând chiar şi scaune spate încălzite şi ventilate, echipate cu funcţie de masaj care funcţionează pe principiul pietrelor fierbinţi. Bancheta din spate este oferită în mai multe versiuni, unele dintre acestea oferind posibilităţi mărite de reglare a înclinării spătarului.

Noul Mercedes-Benz S-Klasse vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Mercedes-Benz S350
BlueTec AT7
258 5.9 6.8 86.626
Audi A8
3.0 TDI Tiptronic quattro
250 6.4 6.1 81.370
BMW 730d
3.0d auto
258 5.6 6.1 80.910
Jaguar XJ
3.0D Luxury SWB Auto
275 7.0 6.4 82.212
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii

Via Mercedes-Benz

  • Vasilica, miercuri, 24.07.2013 14:14

    O sa faceti DRIVE TEST, o sugestie de titlu ar fi DEVASTATORUL!! Greu , greu rival pentru asa ceva!!Abia A8 sau Seria 7 ce se mai apropie in rest pa, japonezii la anii lumina in spate de fapt lexus ca restu nu exista!(verificati vanzarile din clasa)

  • LauCalin, miercuri, 24.07.2013 14:35

    Este o categorie la care e foarte greu sa desemnezi un castigator concret. Oricare ar fi alegerea, Clasa S, Seria 7, A8, LS sau XJ nu prea ai cum sa fi dezamagit.

  • titisnickers, miercuri, 24.07.2013 15:22

    Ce stire aiurea, pe mercedes-benz.ro se poate configura deja de o luna.

  • Robert, miercuri, 24.07.2013 15:26

    Am avut prin batatura multe marci de masini.Nu eram fan mercedes pana acum doi ani.Azi nu as mai detine nici o alta marca. In ordine cronologica,dupa un phaeton si A8 L(am fost foarte dezamagit de calitatea materialelor la interior si a elementelor cromate),m-am oprit la Mercedes S si un C "micut" pentru oras.. Exact cum spune reclama: "the best or nothing",Mercedes ramane regele in segmentul premium, indiferent de opiniiile carcotasilor.Calitatea materialelor,a asamblarilor,a motoarelor,lasa in urma toti producatorii mondiali.

  • robert, miercuri, 24.07.2013 16:04

    pai normal simteai nevoia sa spui toate masinile care le-ai avut si pe care le ai...mai ai de zis sau ai terminat? era suficient sa spui ca ai mert si ca il gasesti mai bun ca restul :))

  • robert, miercuri, 24.07.2013 16:06

    si sa completez cunoscatorul din tine a fost foarte dezamagit de materialele din audi A8. Ba esti nebun?)))) am uitat ca ai detinut si rols si bentley si nah

  • Tudor2.0, miercuri, 24.07.2013 16:16

    @titisnickers: Mercedes-Benz S 63 AMG a fost lansat oficial fix in urma cu o saptamana http://www.automarket.ro/stiri/mercedes-benz-s63-amg-imagini-si-detalii-oficiale-cu-cel-mai-puternic-52001.html

  • LUCCI, miercuri, 24.07.2013 16:53

    A aparut o noua editie a Masiniii Restul sunt...autoturisme , vehicule si automobile.Plus Renault.

  • @Robert, miercuri, 24.07.2013 17:26

    Daca erai posesor de S (+inca un C bonus) erai un om prosper de afaceri care nu perdea vremea pe net, ci avea afaceri serioase de facut. Dar tu esti genul de copil frustrat care n-a luat bacul nici din a doua incercare dar viseaza la ceva ce nu poate ajunge... Treci la invatat!

  • @@Robert, miercuri, 24.07.2013 20:10

    ori e un bisnitar si si-a luat S din jermania cu juma de milion de kilometri :)

  • Adrian, joi, 25.07.2013 14:04

    @Vasilica Imi poti spune cu ce este mai prejos Lexus LS in afara de sigla care nu are imaginea stelutei ? Am avut ocazia sa merg cu un LS 600 H nou...este la fel de confortabil , spatios si materialele sunt de cea mai buna calitate. Electronica chiar in exces iar ca design e drept ca si mie imi place mai mult S-ul dar asta e o chestie subiectiva. Nu bag mana in foc ca noul S nu ar bate putin LS-ul dar la ani lumina sigur nu este !! @LauCalin Am avut norocul sa merg cu majoritatea limuzinelor (nu le-am condus..am stat ori in spate ori in drepata). Fiecare are farmecul ei. S-ul este o masina eleganta si confortabila potrivita unui om de afaceri care nu se abate de la regula (doar pe autostrada si la bulevard la fel si fel de incinte de lux.:). In general cam trebuie sa ai sofer pe asa ceva. LS-ul la fel.... BMW 7 este pt. cei care vor sa il conduca si din cand in cand sa fie condusi...masina are un caracter mai spartan si mai agresiv putin. A8 este o combinatie de S cu BMW 7 . Mie mi s-a parut o masina pt. cei care nu se pot decide intre eleganta - lux si sportivitate. XJ-ul este masina celor care tin la traditie si vor altceva. Nu mai este la fel de serioasa cum era acum multi ani in urma. L-au facut mai sportiv ca si design si tinuta de drum este la fel. Din nou o masina care merita condusa mai mult. @Robert Calitatea este apropiata...poate ai S-ul nou si ai avut A8-ul vechi si cu dotari minime. Altefl calitatea nu difera. Cel putin eu nu nu am constatat asta....le-am prin pe toate aproape full cu pele peste tot, lemn etc.

  • Adrian, joi, 25.07.2013 14:07

    Scz pt. greseli... ....le-am prins pe toate aproape full cu piele peste tot, lemn etc.

  • Suprem, luni, 12.08.2013 00:53

    fotoliile acelea,si suspensia te fac sa plutesti chiar si in RO.Bafta la bani...poate trageti lozul cel mare, :> sigur merita banii S KLASSE