Preţuri Mazda3 în România: start de la 14.990 euro

Publicat joi, 05.09.2013 13:12 de Sebastian Toma

Importatorul Mazda în România a anunţat preţurile de listă ale noii generaţii Mazda3. Aceasta ajunge în showroom-uri în octombrie şi pleacă de la 14.990 euro cu TVA inclus.

Mazda a anunţat astăzi preţurile de listă ale compactei sale, Mazda3. Modelul are acelaşi preţ indiferent dacă este în versiune sedan sau hatchback, iar cea mai ieftină versiune oferită pleacă de la 14.990 euro cu TVA inclus. Reprezentanţii mărcii în România spun că modelul va ajunge în reprezentanţe abia în luna octombrie, dar au publicat oricum toate datele privind noua compactă a constructorului din Hiroshima. Versiunea de bază este echipată cu un motor de 100 CP, alimentat cu benzină şi vine în compania nivelului de echipare Emotion, baza în gama Mazda. Peste acesta, japonezii oferă încă patru variante de echipare.

Cei de la Mazda spun că nivelul de echipare Challenge are potenţialul să devină cea mai populară din gamă, fiind echipată cu numeroase dotări atractive. Printre acestea se numără sistemul Start-Stop, conectivitate Bluetooth cu comandă vocală, jante din aliaj cu diametrul de 16 inch, ecran tactil de 7 inch, computer de bord, proiectoare de ceaţă, climatizare automată cu reglare pe două zone, comenzi pe volan, conectivitate USB pentru sistemul audio, asistent de frânare de urgenţă în oraş, ABS, EBD şi multe altele. În compania ”benzinarului” de 100 CP şi a transmisiei manuale cu şase trepte, nivelul de echipare Challenge al lui Mazda3 costă 16.690 euro cu TVA inclus.

Noua generaţie a lui Mazda3 poate fi comandată cu unul dintre cele trei motoare SKYACTIV proaspăt lansate, disponibile atât în versiuni diesel, cât şi în versiuni alimentate cu benzină. Gama Mazda3 are patru trepte de putere: benzină G100 de 1,5l, G120 şi G165 de doi litri, respectiv diesel-ul bi-turbo common-rail de 150 CP şi 2.2 litri. În funcţie de preferinţele clienţilor, motorizările pot fi comandate cu transmisii din gama Skyactiv, fiind oferite atât manuale, cât şi automate cu şase trepte.

MAZDA3 vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Mazda3
1.5 100 CP Emotion
100 5.1 10.8 14.990
Seat Leon
1.2 TSI Reference
86 5.2 11.9 14.176
Toyota Auris
1.33L Dual VVT-i Terra
99 5.5 12.6 15.971
Volkswagen Golf
1.2 TSI 85 CP Trendline BMT
85 4.9 11.9 15.436
Kia Cee'd
1.4 CVVT Best
100 6.0 12.8 14.856
Renault Megane
1.6 16v Authentique
110 6.8 11.5 14.200
Ford Focus
1.0 EcoBoost 100 CP Trend
100 4.8 12.5 17.100
Hyundai i30
1.4 MPi 100 CP Clasic
100 6.0 12.8 16.173
Opel Astra
1.4 100 CP Essentia
100 5.5 13.9 15.850
Citroen C4
1.4 VTi 95 CP Attraction
95 6.1 11.9 15.455
Peugeot 308
1.4 VTi 98 CP Access
95 6.5 12.7 16.956
Honda Civic
1.4 Comfort
100 5.4 13.4 17.968
Mitsubishi Lancer
Sportback - 1.6 117 CP Invite
117 5.9 11.1 16.902
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Via Mazda

  • andrey_1293, joi, 05.09.2013 13:23

    Cel mai frumos hatch de pe piata, pacat ca nu au in gama si motoare turbo. In Europa cel putin, cam asta este trendul, motoare mici turbo.

  • UnBossSuparat, joi, 05.09.2013 13:27

    Da arata urat cu numerele puse asa(ma refer la cele din fata).

  • Alinux, joi, 05.09.2013 14:35

    O masina foarte frumoasa, Alfa Romeo a japonezilor.

  • radu, joi, 05.09.2013 15:05

    Ma intreb cum se simte motorul de 2 litri, 120 de cai si 210 Nm. Daca vine in turatii joase cuplul...cred ca motorul e genial. Daca trebuie turat...clar consum maricel. Totusi..lipsa turbinei cred ca reflecta o oarecare fiabilitate mai ridicata.

  • Razica, joi, 05.09.2013 15:51

    Scumpa rau cea mai ieftina diesel mazda 3 CD150 nu am gasit pe site-ul oficial cilindreea motorului 20.690 € opel astra 1.7 18.750 € vw golf 1.6 18.003 € reno megane 1.5 14130 € ford focus 1.6 17,650 € hyundai i30 1.6 15.318€ kia ceed 1.6 16506 €

  • alex, joi, 05.09.2013 16:46

    @razica CD150 e modelul de 150 de cai si pretul e ok pentru puterea asta. Golful similar costa 22.6 mii, deci cu 2 mii mai mult decat mazda.

  • octav71, joi, 05.09.2013 16:53

    @Razica: este 2,2 l. La VW 1,6 TDi ofera un maxim de 110CP. Si discutia poate continua. Posed o MAzda generatia anterioara si senzatia este aparte. Pana la urma conteaza si altceva in afara de pretul pe produs. Cel putin pentru mine. SPor!

  • lui, joi, 05.09.2013 17:25

    nea Toma, vezi ca pretul la 1.5 challenge e doar 16690 euro. vezi site Mazda

  • joe21, joi, 05.09.2013 18:30

    ma uit la cei de la hyundai,,,,desi masina facuta in europa[taxe mai mici]..e mai scumpa decat o japoneza!!nu mai spun fata de consacratii wv,!,,,AU luat-o razna!

  • Mazda, joi, 05.09.2013 22:30

    Noua generatie de motoare SkyActiv pe benzina lucreaza la o rata de compresie mult mai mare decit la alti producatori . Nu inteleg cum se va impaca cu calitatea mai rea a combustibilului pentru ca va avea loc autoaprinderea benzinei.

  • Radu, joi, 05.09.2013 22:54

    @Mazda Vazusem un review de prin America, la mazda 6, in care se zicea ca desi rata de compresie e atat de mare, cei de la mazda au facut "magie" si se poate pune nu stiu ce combustibil ieftin ( in sensul si de mai proasta calitate ) de la ei. Nu stiu ce inseamna combustibil ieftin de la Americani, insa nu cred ca e departe de cel de la noi. Prin urmare tind sa cred ca va fi ok. Oricum, se va vedea in timp daca apar probleme.

  • marius, vineri, 06.09.2013 07:14

    misto masina, dar se poate reprosa faptul ca o masina care se vrea de buget mediu nu este echipata cu un diesel de mic litraj - cine-si ia o masin de 16-18mii se uita totusi si la taxe.

  • @octav, vineri, 06.09.2013 07:26

    Hai sa fim seriosi, ce senzatie aparte oferă Mazda fata de alți producători? Am condus Mazda 2, 3, 323, Cx5 si nu am observat sa fie diferente fata de alți producători de volum (sunt/erau Forduri supraevaluate). Din contra, calitatea materialelor e sub concurenta europeană iar bordul e anost. Mai corecte mi se par Kia si Hyundai in ultimii ani.

  • @alex, vineri, 06.09.2013 07:43

    La același nivel de echipare Golful e 22600 euro si Mazda e 26190 euro.

  • @@alex, vineri, 06.09.2013 10:10

    La acelasi nivel de echipare Golful ofera o fiabilitate sub media Mazdei, deci ??????????? on topic: Dupa parerea mea este cel mai frumos hatch, cu forme si linii noi. Interiorul la prima vedere aspira catre premium, si cand te gandesti ca VW spunea ca la lansarea noului Golf va avea calitatea unui e class. Vorbe-n vant, au acelasi interior demodat cu acelasi sistem de navigatie integrat in bord ca si cum ar fi un 2DIN ieftin. La noua Mazda3 se vede ca sa lucrat mult mai mult iar consola centrala arata luxoasa ca si Mercedes sau BMW. Nu mai zic de displayul ''tableta''care chiar pare premium ca la mercedes.

  • ..., vineri, 06.09.2013 15:07

    Doi litri si 120 de cai pe BENZINA??!! Aloooo, citesc date tehnice din anii 80? Dumnezeule!

  • Syl, vineri, 06.09.2013 17:19

    masina arata bine, interiorul este curat, simplu (ramane de vazut in realitate daca este si calitativ sau are mult plastic tare). Problema este insa ca Mazda nu se axeaza pe piata europeana, pentru ca aceasta cere in acest moment motoarele turbo pe benzina de cilindree mica. Si diesel-uri cat mai mici. In timp ce ceialalti producatori se chinuie sa scada cilindreea (pt ca exista cateva motive: taxe mai mici, dar mai ales ideea de consum mai mic: nu toti sunt cunoscatori auto, dar cu siguranta toti soferii asociaza ideea de cilindree mare cu consum mai mare). Din start Mazda 3 pleaca cu 2 dezavantaje majore pe piata europeana. Daca veneau cu un 1.2 - 1.4 - 1.6 turbo pe benzina si macar un diesel de 1.5 - 1.6 atunci ar fi fost o solutie excelenta. Sigur, dpdv tehnologic poate si 2.2-ul de 150 cai este o capodopera, insa nu are cautare in acest segment de pret ci la clasa superioara (medie), e un motor mai indicat pentru mazda 6. sa nu spuneti ca motoarele mici pe benzina (avand turbina bineinteles) sunt lenese pentru ca nu e asa. Am testat 1.0 125 cai pe Focus si 1.2 pe Octavia 3 si se misca excelent, evident mai bine ca un 1.8 aspirat din anii 2000. Cuplu foarte bun disponibil la turatii foarte joase si cutia destul de lunga pe treptele inferioare astfel incat sa mai scada consumul la viteza de croaziera (ca idee am mers tot A1 cu un 1.0 125 cai pe focus cu pilot automat setat pe 130 km/h, fara AC si consumul a fost de 5.8, masina relativ noua, cu 4 mii de km la bord).

  • Syl, vineri, 06.09.2013 17:21

    *cutia lunga pe treptele superioare - si nu inferioare, e din graba.

  • asa nu, vineri, 06.09.2013 18:55

    cam seamana peste tot cu Alfa Giulietta

  • asa da, vineri, 06.09.2013 18:57

    Engine reliability - top 10 brands according to Warranty Direct 1. Honda (failure rate: 1 in 344) 2. Toyota (failure rate: 1 in 171) 3. Mercedes-Benz (failure rate: 1 in 119) 4. Volvo (failure rate: 1 in 111) 5. Jaguar (failure rate: 1 in 103) 6. Lexus (failure rate: 1 in 101) 7. Fiat (failure rate: 1 in 85) 8. Ford (failure rate: 1 in 80) 9. Nissan (failure rate: 1 in 76) 10. Land Rover (failure rate: 1 in 72) Engine reliability - bottom 10 brands according to Warranty Direct 1. MG Rover (failure rate: 1 in 13) 2. Audi (failure rate: 1 in 27) 3. Mini (failure rate: 1 in 40) 4. Saab (failure rate: 1 in 40) 5. Vauxhall (failure rate: 1 in 41) 6. Peugeot (failure rate: 1 in 44) 7. BMW (failure rate: 1 in 45) 8. Renault (failure rate: 1 in 46) 9. Volkswagen (failure rate: 1 in 52) 10. Mitsubishi (failure rate: 1 in 59)

  • @Syl, vineri, 06.09.2013 21:31

    O cilindree mica un consum mic , ai nu zau ???:)) De unde ai propus tu aceasta aberatie sublina ? O masina cu cilindree mica si multi cai putere va face ca acel motor sa consume mai mult, nici decum mai putin. Acel motor fiind unul supraalimentat si dopat cu aer comprimat obtinut din compresor si din turbina va consuma de va rupe fiindca motorul va fi solicitat in turatii inalte ca sa obtina toti acei caluti de care ai nevoie.Ai priceput ? Nu mai comentati fratilor daca sunteti batuti in capatzana. Stiti o pl despre masini.

  • @asa da, sâmbătă, 07.09.2013 08:30

    Ce-mi plac mie iubitorii de japoneze! Cum le dai contraargumente cum incep sa-si dea in petec! Nu comentez elucubratiile si injuriile celui de mai sus, dar AM a decazut mult daca accepta asa ceva.

  • asa da, sâmbătă, 07.09.2013 11:37

    Am avut pana acum doar Dacia, Ford, Fiat si Alfa Romeo (in ordinea acesta) dar imi plac si asiaticele, nu sunt un fan al unei singure marci. Daca stau putin sa ma gandesc cam fiecare brand are ceva care ma atrage dar de fiecare data mi-am ales masina in functie de ceea ce aveam nevoie la momentul respectiv (fiabiliate, buget, consum, cost si interval revizii) sau pur si simplu pentru ca mi-a placut enorm o anumita masina. Ideea este ca aceste premii decernate anual sunt pur bazate pe decizii de marketing (marcile auto platesc publicitate unor publicatii si apoi acestea in functie de banii incasati voteaza :) ) si nu pe baza unor date reale bazate pe ani de exploatare si feedback-ul clientilor. Fiecare din marcile pe care le aparam sau injuram acum au platit anul trecut numai in Franta de exemplu, intre 1500 - 3000 de euro publicitate pt fiecare masina vanduta. Dacia undeva in jurul a 350 de euro. Cred ca daca luam decizia de a posta aici comentarii nu ar trebui sa jignim pe nimeni, este o dovada de pura lasitate si educatie. Comentariile despre mame, neamurile si frustari sexuale ale unora ar trebui excluse (sunt site-uri dedicate pentru asa ceva) suntem aici sa citim, comentam si sa fim tinuti la curent cu ceea ce este nou in lumea auto deci nu un site de consiliere psihologica. Conduceti, vizitati un show room, pipaiti masina inainte de a posta un comentariu. Discutiile se pot rezuma la numai ce ne place sau nu la o masina, la ce aduce inovativ o anumita marca si alte lucruri de genul acesta si tot nu ne-ar ajunge saptamani sa terminam de comentat si de adus argumente pro sau contra.

  • xdr, sâmbătă, 07.09.2013 21:50

    masina arata bestial, cel mai bine din clasa, interiorul e ok (designul parca e imprumutat de la bmw dar plasticul pare de calitate buna , din ce imi dau seama pe youtube) DAR nu o faca vanzari in europa cu motoarele astea... daca aveau un motor 1.4, 1.6 turbo spargeau piata. pacat pentru ca o masina atat de frumoasa nu o sa aiba succes si hidosenia batraneasca de golf 7 o sa apara pe toate strazile. in ritmul asta constructorii japonezi o sa dispara de pe piata europeana

  • octav71, duminică, 08.09.2013 11:56

    Cineva mai sus spunea despre performante demne de anii '80, 120Cp din 2l. Poate, dar atunci toate erau non-euro, aveau la evacuare o toba cu 2 site in ea, gazele evacuate ieseau fara probleme. Acum exista Euro 5-6, o gramada de sisteme electronice de control al noxelor, iar la motorizarile diesel exista DPF, un mare "prieten" al performantelor. Faptul ca cei la Mazda au ales sa mearga pe tehnologia SkyActive, fara turbo la motorizarile pe benzina, este alegerea lor. Cred ca se pricep la tehnologie destul de bine, iar raportul de compresie asemanator la benzina /diesel inseamna ceva cercetare in domeniu. Mazda este un producator mic, anual produc in jur de 450.000 unitati, nu vor ajunge niciodata la nivelul (de exemplu) VW ca nivel de productie. Pana la uma despre ce vorbim? Despre un producator mic ce incearca sa reziste (si o face din ce in ce mai bine in ultimul timp) in fata marilor producatori auto? VW, Toyota, GM, Renault-Nissan, Mercedes, BMW, Ford, Hyundai-Kia - sunt nume prea grele pentru producatorii mici!

  • amfetamin, duminică, 08.09.2013 12:57

    De unde ati scos-o pe asta cu Toyota Auris 1.33 VVT-I Terra la 15.971 euro????? Tot timpul la Toyota e "pret promotionl OPTIMO" care in cazul modelului de3 fata e 14.531,adica mult mai ieftin ca Mazda,sa nu mai zic de modelul anterior(2012) care este la 13.003 euro dar si cu 5 ani de intretinere gratuita!!! Oricum o iei,destul de scump e domn'le!

  • octav71, duminică, 08.09.2013 13:35

    Probabil ca Sebastian a obosit sa tot repete ceva ce stim deja! In comparativul Automarket, se iau in calcul intotdeauna preturile de lista fara promotii datorate lansarilor, reducerilor, schimbarilor de gama, etc.