Premieră: Noul Ford Ranger a primit o versiune plug-in hybrid
Ford Ranger, cel mai vândut model pick-up din Europa, va fi disponibil, în premieră, și in versiune plug-in hybrid. Ford susține că acest derivat va avea cel mai mare cuplu dintre toate modelele Ranger.
După o campanie scurtă de marketing, Ford a dezvăluit primul Ford Ranger plug-in hybrid. Această versiune va intra în producție la finalul acestui an, iar primele modele vor fi livrate în primele luni ale anului 2024. De notat faptul că Ford a ales să dezvăluie Ranger PHEV doar pentru piața europeană, lăsându-i pe entuziaștii nord-americani în suspans.
Din punct de vedere al vânzărilor, Ford Ranger domină piața din Europa. Pentru a-și consolida poziția de lider, Ovalul Albastru va introduce o versiune tehnică de 2.3 litri plug-in hybrid. Aceasta îmbină puterea motorului cu patru cilindri turbo, cu o unitate electrică și o baterie compactă.
Momentan, cei de la Ford nu au oferit cifre oficiale cu privire la putere, dar susțin că Ranger PHEV depășește orice Ranger anterior din punct de vedere al cuplului motor oferit. Pentru a ne face o idee, versiunea EcoBoost V6 de 2.3 litri produce 292 de cai putere și un cuplu motor maxim de 491 de Nm.
Când vine vorba de autonomie, Ford afirmă că modelul Ranger PHEV poate parcurge 45 de kilometri în mod exclusiv electric. Capacitatea de remorcare rămâne neschimbată, adică 3.500 de kilograme. Un aspect interesant este faptul că Ford introduce Pro Power Onboard. Astfel, în benă sunt poziționate prize de curent pentru diverse scule și accesorii.
Din punct de vedere vizual, diferențele între versiunea plug-in hybrid și cea exclusiv termică sunt minore. Evident, apare un nou port de încărcare la exterior, iar jantele de 18 inch au un nou design. Inițial, Ford Ranger PHEV va fi disponibil exclusiv în varianta Wildtrak.