Poveştile Formulei 1: Dallas 1984: Canicula dăunează grav competiţiei

O caniculă de 40 de grade Celsius, un asfalt de proastă calitate şi epuizarea fizică a piloţilor au fost ingredientele Marelui Premiu de Formula 1 de la Dallas din 1984.

Suntem în 1984. McLaren este în plină dominaţie în Formula 1, cu cinci victorii obţinute în primele şase curse prin intermediul lui Alain Prost şi Niki Lauda, în timp ce Brabham reuşeşte să aducă o iluzie de rivalitate prin victoriile lui Nelson Piquet din Canada şi de la Detroit.

Aceasta este, pe scurt, situaţia din Campionatul Mondial înaintea Marelui Premiu de la Dallas. După o absenţă de şapte ani de pe continentul nord-american, Formula 1 propune, pe lângă etapele de pe circuitele Gilles Villeneuve şi Detroit, o cursă complet nouă pe un circuit integral stradal la Dallas, unul dintre cele mai importante oraşe din statul american Texas şi care a devenit celebru pentru serialul cu acelaşi nume.

Un circuit de 90 de grade

Amplasat pe străzile Dallasului, circuitul este unul atipic pentru Formula 1, chiar dacă împrumută parţial standardele de la Monaco: include numeroase viraje de 90 de grade, doar două acuri de păr şi este înconjurat de ziduri de ciment care pedepsesc aspru orice fel de greşeala a piloţilor.

Marele Premiu al Dallasului din 1984 ar fi putut intra în topul celor mai călduroase curse din istorie, însă condiţiile pistei au făcut ca altele să fie poveştile care să fie reţinute: nu numai asfaltul care se dezintegra sub monoposturi, ci şi abordarea inteligentă a lui Rosberg în privinţa căştii care i-a permis să câştige cursa, dar şi dramatismul situaţiei lui Mansell.

▶ Poveştile Formulei 1: Argentina 1955: cea mai călduroasă cursă din istorie

Astfel de evenimente au contribuit din plin la construirea unei imagini speciale pentru Formula 1, care în prezent nu se vor putea repeta prin prisma măsurilor de securitate care ar preveni desfăşurarea unor astfel de curse.