Porsche își pregătește fabrica principală pentru producția de mașini electrice
Porsche pregătește anumite modificări pentru fabrica principală din Stuttgart pentru a putea să fabrice versiunile electrice de Macan și 718.
Porsche arată că ia în serios electrificarea, motiv pentru care anunță îmbunătățiri la fabrica sa principală din Stuttgart-Zuffenhausen, casa legendarelor modele 911, 718 Cayman și Boxster.
După întârzierile repetate, cauzate în cea mai mare parte de problemele de dezvoltare ale platformei software, Porsche se pregătește pentru lansarea vehiculelor sale electrice de nouă generație începând de anul viitor.
Vorbim despre modelul electric de Macan, care va apărea undeva în 2024, dar și despre modelul sport electric 718, așteptat la sfârșitul anului 2025. Producătorul a anunțat că efectuează măsuri extinse de reconstrucție și extindere la fabrica sa centrală pentru a se adapta producției următoarelor generații de vehicule.
Porsche Macan EV va fi produs și în paralel cu versiunea cu motor termic o perioadă. Porsche a declarat că investește aproximativ 250 de milioane de euro în lucrările de construcție, care vor include modernizarea numeroaselor sisteme de producție și integrarea asamblării grupului electric pentru Macan EV în fabrica existentă de motoare din Zuffenhausen.
După asamblare, grupurile electrice pentru Macan EV vor fi transportate la fabrica Porsche din Leipzig, unde va avea loc producția vehiculelor. Ca parte a programului de modernizare, Porsche a extins zona liniei de producție pentru mașinile sport la fabrica principală. Această zonă va utiliza vehicule ghidate automat, care vor înlocui linia de asamblare tradițională.
Astfel, se va putea realiza asamblarea vehiculelor electrice pe aceeași linie cu cele termice. Producătorul german a declarat că au fost integrate în procesul de producție puncte standardizate de control și aprobare a calități. În plus, băncile de test acustic au fost adaptate la cerințele vehiculelor electrice, în timp ce băncile de testare pentru scurgeri și inspecții de suprafață au fost complet reconfigurate.
Porsche extinde, de asemenea, zonele logistice din cadrul atelierului de caroserie, adăugând o nouă clădire în locul fostului Porsche Center, în fața Muzeului Porsche. Programată pentru finalizare în 2025, această clădire va furniza atelierului de caroserie piese pentru Taycan și mașini sport.
Momentan nu avem termene precise privind începerea producției așteptatului Macan EV și a modelului 718 EV. Porsche spune că Macan EV va intra în producție undeva în 2024, în timp ce 718 EV este așteptat în jurul anului 2025.
Si toate astea pentru productia de masini electrice....falimentul in paste. Pe cuvantul meu de taximetrist!