Porsche creşte producţia de Cayenne pentru a răspunde cererii
Cererea ridicată pentru Cayenne i-a făcut pe cei de la Porsche să crească producţia cu 10%. Schimbarea va fi aplicată abia în 2012.
Porsche a decis să crească producţia de Cayenne în vederea reducerii timpului de aşteptare pentru livrarea comenzilor. Constructorul german a înregistrat o creştere de 37% a vânzărilor de Cayenne în prima parte a anului, de unde şi necesitatea creşterii capacităţilor de producţie. Producţia de Cayenne va creşte cu 10 procente începând cu 2012, anunţă Bernhard Mayer, şeful departamentului de vânzări de la Porsche.
Pe pieţe cheie, cum este cea din China, lista de aşteptare pentru un Cayenne este de până la 12 luni. În urma acestei creşteri a producţiei, cei de la Porsche speră să reducă timpul de livrare până la termenul de şase luni. Creşterea înregistrată de acest constructor este consistentă pe toate pieţele pe care activează şi este valabilă pentru aproape toate modelele din gamă. Până în 2018, cei de la Porsche plănuiesc dublarea vânzărilor prin adăugarea unui SUV compact în gamă şi prin creşterea pe pieţele emergente.
Cei de la Porsche se aşteaptă să livreze peste 100.000 de unităţi în 2011, după ce au livrat 97.000 de unităţi în 2010. Vânzările de Panamera sunt şi ele în creştere, cei de la Porsche estimând că vor comercializa aproximativ 28.000 de unităţi, cu 8.000 de mai multe decât în anul precedent. În plus, constructorul german urmează să lanseze viitorul 911, un model aşteptat de fanii înfocaţi ai mărcii.
Via | AutomotiveNews (înreg.)
De cand a fost preluat de catre VW,Porsche creste incontinuu!