Popularitatea motoarelor diesel pe mărci: primele 9 locuri sunt ocupate de producători premium
37% dintre mașinile vândute de Dacia în Europa au motorizare diesel, similar cu media de la nivelul Uniunii. În schimb, pe primele nouă poziții în topul popularității diesel sunt numai constructori premium.
Cota de piață a motoarelor diesel a scăzut puternic în prima parte a acestui an și a ajuns astfel la numai 37%, deși până la izbucnirea scandalului Dieselgate era sensibil peste 50%. Cu toate acestea, clienții au reacționat diferit în funcție de marca mașinii pe care au achiziționat-o, potrivit unei ample analize realizate de compania Jato Dynamics.
Astfel, motoarele diesel rămân esențiale pentru constructorii premium prezenți în Europa. Aproape 90% dintre mașinile vândute de Land Rover au motoare diesel, în timp ce acest tip de motor cu combustie internă are o cotă de peste 70% din vânzările înregistrate de Jaguar și Jeep.
Chiar și cei de la Volvo au în dreptul diesel o cotă de peste 60%, chiar dacă de anul viitor vor comercializa doar modele cu sisteme micro-hibrid și plug-in hybrid și modele electrice. Aproape de acest nivel se află și Mercedes, Alfa Romeo și BMW, în timp ce la Audi și DS ponderea ajunge la 50%. Totuși, în cazul tuturor acestor mărci, ponderea diesel este în scădere, cu excepția celor de la DS, care înregistrează un progres de 5.3%.
Între timp, media europeană este de 37%, valoare care este trecută inclusiv în dreptul mărcilor Dacia și Volkswagen. Renault, Nissan și Peugeot au valori ușor peste 40%, în timp ce restul mărcilor au o pondere mai mică decât media a propulsiei diesel.
De departe, cel mai mare declin este înregistrat în cazul celor de la Porsche: de la peste 30% în 2017 la numai aproximativ 8% în 2018. De altfel, germanii au scos de pe piață numeroase modele diesel și au anunțat oficial că renunță la acest tip de propulsie. În prezent, singurul constructor care nu comercializează modele diesel este Smart.
Via Jato
Oamenilor bogati nu le pasa ca polueaza.