Oficial: Porsche renunță definitiv la motorizările diesel. Investițiile vor merge către programele de electromobilitate
Porsche a anunțat că renunță definitiv la modelele echipate cu motoare diesel. Nemții își vor redirecționa investițiile către programele de electromobilitate. Totodată, Porsche pregătește lansarea lui Taycan, primul model 100% electric din istoria companiei.
La finalul lunii februarie, Porsche a anunțat că elimină din ofertă versiunile echipate cu motoare diesel. În acel moment, surse apropiate companiei au declarat că decizia nemților este una temporară, constructorul german urmând să reintroducă în gamă versiunile diesel.
Dar iată că acele zvonuri au fost incorecte. Oficialii Porsche au anunțat astăzi că renunță complet la modelele diesel din gamă, investițiile urmând să fie direcționate către dezvoltarea programelor de mobilitate electrică. Până în 2022, investițiile în acest domeniu ar urma să ajungă la 6 miliarde de euro.
"Este și o să rămână o motorizare (n.r. propulsorul diesel) extrem de importantă. Dar pentru noi, acest tip de propulsor a avut întotdeauna un rol secundar, iar acum am ajuns la concluzia că viitorul nostru nu trebuie să includă motoare diesel", a declarat Oliver Blume, CEO-ul Porsche.
Nemții se pregătesc deja să intre în zona electricelor alături de Porsche Taycan. Primul model 100% electric pregătit de constructorul german va fi disponibil din 2019, iar sistemul electric de propulsie pregătit de inginerii Porsche integrează două motoare capabile să ofere în total 440 kW, echivalentul a 600 CP. Accelerația de la 0 la 100 km/h va avea loc în mai puțin de 3.5 secunde, iar repriza 0-200 km/h ar urma să se desfășoare în mai puțin de 12 secunde. Porsche susține că autonomia modelului electric va fi de 500 de kilometri, însă aceasta a fost calculată pe baza vechiului standard NEDC, ceea ce înseamnă că valoarea reală va fi undeva între 350 - 400 de kilometri.
-
inexorabil, duminică, 23.09.2018 19:42
Ce folos că fiabilitatea curentă a lui Porsche nu numai că este cea mai ȋnaltă din industria auto germană, ci și figurează cu brio pe “podiumul” cu valabilitate mondială, dacă firma se “aliniază trendului”…O asemenea atitudine (ȋn viziunea mea: nu doar regretabilă, ci și blamabilă) mă determină să prețuiesc și mai mult nemuritorul trecut (inclusiv al lui Porsche). O ȋntrebare aparent simplă, dar nepusă ȋncă: oare nu se pierde sensibil mai mult timp (cumva chiar ore?) cu ȋncărcarea bateriei decât cu alimentarea la pompă? Mulți vor răspunde, siguri pe ei, că nu, pe motiv că se vor dedica, ȋn acel răstimp, smartphone-ului (ȋndeletnicire care, oricum, prin definiție, echivalează cu cronofagia), dar este vorba de a ajunge mai repede undeva anume…Ȋn acest caz, nu se mai aplică axioma lui Benjamin Franklin – “Time is money” ? Ah, da, am priceput: “electricele” vor fi ȋncărcate noaptea, când toată lumea doarme, și musai pe cale de soluție personală; bine, pentru cei care stau la curte, nu va fi o problemă, dar cum vor proceda cei de la bloc? Adică niște milioane bune de suflete, vreau să zic. Să ȋnțeleg că milioane de cabluri vor fi scoase pe geam? Sau te pomenești că se vor depune eforturi titanice (mai ales la noi, care avem sacul public destul de anemic…sau credeți că multinaționalele ne vor transforma ȋntr-un El Dorado? – tot externalizându-și profiturile, adică evitând fiscalizarea, ar fi toate șansele, m-hm!), astfel ȋncât fiecare bloc să dețină propria sa stație de ȋncărcare? Iar dacă – la modul ideal, desigur – fiecare familie din fiecare bloc va deține jucăria sa cu baterie, atunci cum va fi rezolvată tărășenia? Răspunsul standard, cel mai la ȋndemână: “Om trăi și om vidé!”. Păi da, gândirea noastră nu trebuie să fie de perspectivă, ci să oglindească preocuparea și efervescența prezentului (cel mult a viitorului apropiat, limitat la câțiva anișori, eventual cât ține viața noastră proprie, ȋn rest…ce pulpa ei, să se descurce posteritatea, că de-aia o să facă școală din ce ȋn ce mai modernă și o să beneficieze de mijloace din ce ȋn ce mai sofisticate, nu?). Ȋn loc de epilog: stați calmi – cel puțin preț de câteva decenii, “electricele” vor fi disponibile doar pentru unii (pe ce criterii de selecție…n-are rost să dezvolt subiectul), cu toată “ofensiva” de producție anunțată, acum, cu surle și trâmbițe (principalul tartor: evident, VAG, dar parcă nici “GM” nu vrea să se lase mai prejos), astfel că o sintagmă precum “electrice pe toate drumurile și pentru toate buzunarele” (expresia “pentru toate gusturile” vă dați seama că ar fi un nonsens, Noua Eră Auto fiind definită nu de concepte estetice, ci de legitatea invariabilă, imperativă și suverană a pragmatismului și a – eh, cum ar putea să lipsească din peisaj? – ecofascismului, pe care nu concepe să nu și-o fixeze perfect ȋn minte fiecare pământean și mai ales să n-o respecte dumnezeiește, cu “simț de răspundere”) nu va căpăta contur real prea curând, așa cum visează – sunt convins – o mare parte din prostime (de fapt, ȋncă este ȋn curs de inoculare “cipul” mediatico-mercantil, care “educă” – mai exact: reeducă, ȋn dulcele stil nazist/bolșevic – totul ȋn om și, ȋnainte de orice, ceea ce se urmărește cu predilecție: discernământul și voința lui). La urma urmei, cred că fabulez…Ȋn acel viitor-apogeu, nici măcar nu vor exista “electrice”…individuale. Nu, tati, noțiunea corectă, corespunzătoare realității, se ȋntrevede ȋncă de pe acum: electro-autonome ȋn regim de transport ȋn comun :P Apropo, pot deja să-mi imaginez un slogan adecvat pentru atunci: cubușoare, cubulețe, pentru fețe nătăflețe.
-
vianu, duminică, 23.09.2018 20:40
pe scurt: Porsche a renuntat la Diesel si trece la electrice pentru ca ...piata. Dieselul e mort si ingropat. Obisnuiti-va. si @inexorabil...cel putin pret de cateva (!!!) decenii???? Baiatu', in 10 ani ne vom permite electrice lejer. Pariu?
-
Rudolf D., duminică, 23.09.2018 20:58
Motorizarea Diesel pt. suv-rile Porsche nu e absurda ci cel putin caraghioasa (pentru o marca de vehicule sportive, de viteza). Acelasi lucru insa pot sa-l spun si despre "motorizarea" electrica. Asta pentru ca, daca ne gandim la autobahn-urile germane, intr-un regim de viteza si acceleratii puternice, bateria se duce atat de repede incat nu poti ajunge de la un oras mare la altul, daramite sa te mai si intorci.
-
Corocsenie Adrian, duminică, 23.09.2018 21:05
Un lucru laudabil. Porsche nu trebuia niciodata sa introduca diesel pe niciun model. Cine isi dorea Porsche il cumpara si pe benzina oricum. Totusi au fost multi zgarciti care au considerat ca fac mare economie cu un diesel....la Porsche nu cred ca e cazul sa discutam despre economie. Vrei economic exista marci non premium sau low cost.
-
joe, luni, 24.09.2018 00:14
Prin tarile civilizate,fiecare apartament are garajul lui,fie subteran ,fie terestru.Sau in Elvetia,la chirie apartament,se foloseste subsolul cu masina de spalat si uscatorul,pe o intreaga scara,fiecare avand acces intr o zi anume,pe grafic. Vine locatarul cu cheita la tabloul lui si conecteaza masina de spalat la contorul lui.Ce e asa geu ca fiecare loc de parcare platit,sa aibe si statia lui,pe contoarul lui, de incarcare auto electric.Cine are!
-
inexorabil, luni, 24.09.2018 03:16
Viene, n-o să-ți permiți nimic ȋn nume propriu – ori intri ȋn cubulețul de folosință comună sau ȋn “Johnny Cab”, ori liber la tren (autentic electric din fire). Mai ales că traficul supraaglomerat va fi tot mai stigmatizat (oficialmente), pe considerente de pilotaj personal. Doar știi asta…Marș la culcare! (la mine “nu se pune” același ȋndemn) PS. Diesel-ul a devenit hitul meu preferat, așa, pe final de carieră. Ro-ro-ro-ro-ro-ro-ro (ȋncerc să reproduc “melodia”). Dar și sloganul poate fi minunat: “Tedeiști din toate țările, uniți-vă!”. Și afumați-l pe electrianu.
-
ignis, luni, 24.09.2018 09:55
Ce a bătut cuiul în coșciug a fost valul preconizat de decizii orășenești privind interdicția dieselului în centrul orașelor sau chiar în orașe (cel puțin în Germania), pentru că acum au lege care să permită asta. Degeaba ai Porsche dacă nu poți să mergi cu el la restaurant, la club, la bancă, la shoping la galerii, la casino etc. Așa că au zis pas. Nu mai bagă bani ca să se pișe contra vântului.
-
Kirotractor, luni, 24.09.2018 12:36
@pipo: Corect în general. Adevărul e însă rareori pur și niciodată simplu. ;-) Porsche au fost deci înjurați de *puriști* cînd au apelat la diesel pt Cayenne și apoi Panamera, în foame de vânzări și spre cei care doreau status combinat cu 8-9 l motorină consum/100 km în loc de dublu - benzină. Și acum e însă cam la fel, cînd renunță din motive ușor diferite: 1. eco-politice, amplificate spre psihoză anti-diesel taman consecutiv manglelilor casei-mumă VAG din 2015 încoa (3.0 V6 tedei fiind comune; păcat și de V8-uri zic eu - opere de artă inginerească) 2. pur economice, costul producerii unor hibrizi plug-in (80% din cererile pt Panamera de ex.) fiind deja comparabile cu ale dieselelor V8 curate, incluzînd etaje succesive de catalizare 3. electro-trendy, gradul minim de acceptare socială fie și-a unor E-sportive în tagma pseudo-elitelor - v. Taykan - fiind deja atins. Pct.3 merită totuși destule supra-analize, evoluția auto-electrificării pe termen lung nefiind chiar atît de edikkko-roză :-) în umila-mi părere. Mai precis, electrificarea mobilității INDIVIDUALE îmi pare o nadă transumanistă ispititoare livrată împreună cu *autonomizarea*, targetul final fiind un gen de... colectivizare a mobilității. Și nu presupun numai eu asta (ori doar stimabilul @inexorabil - apropo, n-aveam de gînd să dispar d-aici, doar să scriu mai răruț.) Fiindcă evo- (sau involuția) spre colectivism *conectat* nu doar virtual e inevitabilă cumva (deși cei leat cu mine probabil n-or s-o mai apuce), mai ales dacă supra-popularea + urbanizarea planetară continuă exponențial. ...Temă deloc simplă prin intricarea mai multor tendințe aparent opuse, dar la care merită revenit că-i incitantă, fie și doar ca gimnastică a neuronului.
-
pipo, luni, 24.09.2018 16:09
@kirotractor : te salut pe aceasta cale, dar cred ca prima ta propozitie de mai sus nu mie trebuia sa fie adresata. Acuma ca tot ma bagai in seama , cred ca prea ducem discutiile despre electrificare aiurea in toate subiectele. Nu cred ca e cazul sa credem ca Porsche renunta la Diesel taman din cauza electrificarii, de fapt chiar au incercat si ei in anunt sa evidentieze asta. Pentru ei era oricum o piatra de moara fiind fortati de competitie/cerere/grup sa foloseasca motoare Diesel si iti aduci aminte ce discutii/razboaie a generat acea decizie. Cred ca abia asteptau un motiv sa scape de aceste motorizari si ...pe buna dreptate. Drept urmare imi pare o decizie absolut fireasca in cazul acestui constructor.
-
pipo, luni, 24.09.2018 16:16
@kirotractor : ..si sper sincer totusi ca decizia de a scrie mai "rarut" e doar o faza/suparare de moment !
-
Kirotractor, luni, 24.09.2018 18:19
@pipo: Salutări asemenea - și, da, destinatarul era @ignis (nu-i totuși semn de scleroză, :-) doar de grabă - de unde și intenția de rarefiere a comentariilor.) Ontopic - fiindcă nea Blume a pedalat în interviul din Bild mai mult pe electrificarea Porsche decît pe ușurarea post-dezlegarea de scandalul VW : motivația deciziilor tranșante de genul ăsteia e greu de analizat din perspectiva noastră, fiindcă...tot pe puncte: 1. Rar sau chiar deloc CEO-ii trebuie crezuți, :-) miriade de pârghii invizibile fiind implicate-n spatele vorbăriei destinate publicului - de la interesele acționarilor-tartori la directive primite de la politicieni, care nici ei nu-s de capu lor și tot așa. (n.b.: Știu, par prea... conspirolog, da-mi asum asta.) 2. Strategiile (și) din domeniul auto nu-s unitare ci *etajate* pe mărci și/sau categorii de mașini produse - mai neaoș, pt. vlădică-i una și opincă - alta. Nimic anormal de fapt în distopia iluziei demonocratice :-) în care nu doar dulăii hiper-monetizați sînt... mai egali decît cățeii majoritari, ci și diverși *speciali* cu pensii / salarii asemenea. Și nu doar la noi. 3. Porsche rămîne deci o marcă pentru așa-zisele elite (nu vorbim aici de Cayenne-uri SH din 2003) și a primit (părerea mea) ordinul să le discrimineze... pozitiv și mai dihai ca pînă acu. Inclusiv prin *electrificare* - ÎNCĂ individuală -, în paralel cu eco-interdicții inițial urbane tot mai drastice pentru everybadea. Sau mai exact pentru upper-middle-class. Fiindcă amărăștenii, fie ei vestici, nu se vor bucura decît de electrificarea colectivă după deceniile de tranziție-n care li se vor topi dieselo-benzinarele Euro 6-7 maxim, la care nu-și vor fi permis să renunțe. Disclaimer: viziunea viitorului ăstuia *luminos* luați-o mai bine ca pe-o aiureală SF. :-)
-
X-zibit, luni, 24.09.2018 20:53
@inexorabil Esti doar un stupid care se opune ideii de progres pe care nu o poate intelege. Cati romani aveau in casele lor un computer la sfarsitul anilor '90? Acuma au toti laptop tableta si telefon dintre cele mai scumpe de pe piata, desi erau considerate un lux in urma cu 10-15 ani. In deplina ta prostie ai auzit macar ca statul iti ofera o subventie de 10.000 de euro la achizitia unei masini electrice? Masina pentru care nu platesti taxe de poluare si ii faci plinul pe gratis la punctele de incarcare? Tu ramai la dieselul tau obosit si baga juma de salariu in carburant si taxe, ca sa te lase apoi cu ochii in soare la semafor un amarat de electric. La fel spuneati si cand s-a inventat trenul electric, ca nu bate carbunele din locomotiva cu aburi, si ce sa vezi, numai de astea exista pe sine in prezent.
-
Corocsenie Adrian, luni, 24.09.2018 23:57
@Kirotractor Referitor la punctul 3. Nici chiar elite...sa zicem clasa instarita sau peste cea de mijloc nicidecum bogata. Pt. elite din grupul VAG exista Lamborghini, Bentley, Bugatti. Sa nu uitam ca un european vestic sau american poate cumpara destul de usor cu un salariu de 3500 euro un Porsche in leasing. Deci are acces la el si nu simte 1000 euro / luna dati pe leasing in 5 ani daca asta vrea. Oricum majoritatea masinilor scumpe si nu numai sunt luate in leasing nu ca nu ar avea bani cash ci pt. ca nu il simti cand il platesti si pe langa asta sunt mereu alte lucruri de facut cu zecile de mii de euro nu de bagat in fiare. Sigur...nu vb de 918 care e de bogat clar. Vb de Macan, Cayenne, Boxster poate si Panamera. 911 depaseste pragul psihologic de 100 de mii si intretinere mai scumpa deci se incadreaza la bogat. Eu nu vad Porsche chiar asa de neatins.
-
inexorabil, miercuri, 26.09.2018 14:53
Prieten X-izbit, în replică, eu nu te voi considera idiot, ci ingenios, doar că mi-este cât se poate de clar că-ţi “scapă” din calcul un truism de grădiniţă: pasionaţii autentici de automobile caută în primul rând…satisfacţia de sine, ignorând din fire principiile/criteriile utilitariste. Cât despre “faţa nevăzută a lunii”, în cazul tău (şi al afinilor tăi), nici nu încape îndoială că această frază se poate scrie fără ghilimele… PS. Sper să mai trăim amândoi măcar 50 de ani de acum încolo, ca să ne întâlnim în cadrul lui Retromobil Club, parada pe “electro-autonome”.
Citeste si
-
GENERAL | vineri, 22 noiembrieNorthvolt, producătorul suedez de baterii pentru mașini electrice, a cerut intrarea în falimentProducătorul suedez de baterii pentru mașini electrice Northvolt, cel mai mare astfel de producător din Europa, a depus oficial actele pentru intrarea în faliment. Compania va fi restructurată până în primul trimestru al anului viitor. Citeste tot
-
GENERAL | miercuri, 20 noiembrieAston Martin Valkyrie, record la Silverstone pentru cea mai rapidă mașină de serieAston Martin Valkyrie a stabilit un nou record pe circuitul de la Silverstone. Hypercar-ul britanic este oficial cel mai rapid model de serie pe acest circuit. Citeste tot
-
GENERAL | marţi, 19 noiembrieHyundai va avea un CEO nou: Jose Munoz este șeful filialei Hyundai din America de NordHyundai a anunțat oficial că va avea un nou CEO începând din 2025. Noul CEO al constructorului sud-coreean va fi Jose Munoz, actualul șef al filialelor nord-americane ale mărcilor Hyundai și Genesis. Citeste tot
-
GENERAL | luni, 18 noiembrieUE și China, aproape de un acord asupra taxelor pentru mașinile electrice, potrivit presei chinezeUniunea Europeană și China ar fi ajuns mai aproape de finalizarea unui acord cu privire la situația taxelor vamale pentru mașinile electrice chineze, potrivit unei surse chineze. Negocierile între cele două părți vor fi reluate în această săptămână. Citeste tot
-
GENERAL | joi, 14 noiembrieRecord mondial: Bugatti W16 Mistral, cea mai rapidă decapotabilă din lumeBugatti a stabilit un nou record mondial cu modelul său decapotabil W16 Mistral. Noul model este oficial cea mai rapidă decapotabilă de serie din lume, după ce a atins o viteză maximă de 453 km/h. Citeste tot
gata cu smecheria undercover ori ai, ori ai.