Poliția Română: Peste 400 de șoferi amendați pentru conducere agresivă, în prima lună de la noile măsuri
Nu mai puțin de 450 de șoferi au fost amendați pentru conducere agresivă, în prima lună de la intrarea în vigoare a normelor legale care sancționează comportamentul agresiv în trafic, susțin reprezentanții Poliției Române.
La finalul lunii ianuarie, Guvernul a modificat prin Ordonanță de Urgență Codul Rutier și a introdus, astfel, sancțiuni dure pentru șoferii agresivi în trafic. Normele legale au intrat în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial, cu alte cuvinte în luna martie.
Acum, reprezentanții Poliției Române anunță că au fost amendați 450 de șoferi pentru conducere agresivă, în prima lună de la intrarea în vigoare a normelor legale care sancționează comportamentul agresiv în trafic.
"La o lună de la intrarea în vigoare a noilor măsuri rutiere ce au ca principal scop prevenirea accidentelor rutiere, au fost aplicate 450 de sancțiuni pentru conducere agresivă și aproape 100 de sancțiuni șoferilor care au ales să conducă pe banda de urgență," a transmis Poliția Română.
Îți reamintim că șoferii care au un comportament agresiv în trafic pot primi o amendă cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei. Totodată, cei care conduc, nejustificat, pe banda de urgență de pe autostradă, pot fi amendați cu o sumă cuprinsă între 580 și 725 de lei.
În următoarea perioadă, pe principalele tronsoane de drum, vor fi prezenți în fiecare zi 1.400 de polițiști rutieri.
via Profit
450 împărțit la 30 de zile înseamnă fix 15 amenzi pe zi. Iar dacă împărțim 40 de județe + București pică una bucată amendă la 2.7 județe. Un mare "bravo" poliția română... Mă mir că mai existați.