Planurile pentru lansarea unui BMW i5, anulate? Germanii ar urma să se concentreze pe versiuni electrice ale modelelor actuale
BMW a renunțat la ideea lansării unui model electric i5, potrivit unor surse apropiate companiei care afirmă că germanii se vor concentra pe dezvoltarea unor versiuni electrice ale modelelor actuale.
Presa internațională speculează de mai mult timp că BMW intenționează să lanseze un nou model din gama i care să fie poziționat intre i3 și i8, iar acesta a primit inclusiv un nume neoficial: BMW i5.
Ultimele informații dezvăluite de publicația BMW Blog pe baza unor surse din cadrul companiei sugerează însă că producătorul german a renunțat la această variantă. În schimb, BMW ar urma să-și concentreze atenția de dezvoltarea unor versiuni electrice ale unor modele aflate deja în gamă.
De altfel, germanii au confirmat anterior că vor prezenta un Mini electric în 2019 înainte de lansarea unui BMW X3 electric în 2020. În plus, pe listă există inclusiv un BMW Seria 4 Gran Turismo cu versiune integral electrică. Dacă anularea proiectului i5 se va confirma, singurul model electric de sine stătător care rămâne pe lista de dezvoltare a constructorului este BMW iNext, programat să apară în 2021 cu funcții autonome.
"Vom încorpora mobilitatea pur-electrică în brandurile noastre cheie, așa cum am făcut deja cu vehiculele plug-in hybrid. Prin utilizarea unor arhitecturi flexibile putem evita duplicarea investițiilor în fabrici și echipamente și vom fi apți să adaptăm gama de mașini convenționale și electrice rapid și eficient", afirma recent Harald Krüger, CEO-ul BMW.
De altfel, tot BMW confirma anul trecut că divizia i își va concentra atenția pe tehnologiile autonome care vor fi disponibile pe viitorul BMW iNext.
Via MotorAuthority