Plan autostrăzi: România ar trebui să aibă 3.700 kilometri de autostradă în 2022
Cu o săptămână înainte de termenul limită de prezentare, Ministerul Transporturilor a prezentat într-un cadru restrâns planul pentru viitoarele autostrăzi ale României, în vederea solicitării de finanţare europeană pentru acestea.
Reţeaua de autostrăzi din România cuprinde aproape 600 de kilometri, dar guvernanţii au prezentat astăzi un plan care ar putea să urce această valoare la 3.000 kilometri până la finalul anului 2022. Cei de la Hot News au obţinut imaginile unor planşe prezentate Ministerul Transporturilor care prezintă planurile guvernanţilor pentru noi trasee de autostrăzi, nemenţionate până acum, cum ar fi segmentul Gilău – Bistriţa – Dej – Târgu Mureş. Mai mult decât atât, cu doi ani înainte de termenul de mai sus, adică anul 2020, România ar trebui să aibă în exploatare 2.440 kilometri de autostradă. Toate planşele prezentate astăzi expun şi autostrada Bucureşti – Alexandria, criticată vehement de opinia publică atunci când a fost propusă iniţial de reprezentanţii guvernului.
Ultimul segment al autostrăzii Sibiu-Orăştie va fi finalizat în luna noiembrie
Planşele prezentate de guvernanţi au caracter orientativ şi formează "masterplanul" transporturilor româneşti în vederea solicităţii de investiţii europene care să finanţeze construcţia acestor segmente de drum. Acest "masterplan" a fost redactat şi prezentat cu întârziere, autorităţile europene solicitând prezentarea sa până la finele anului trecut, dar negocierile făcute de guvernanţi au dus la prelungirea datei limită a prezentării până la 15 aprilie anul curent. Spre comparaţie, în 2011 ni se promitea că România va avea 845 kilometri de autostradă până la sfârşitul anului 2013. La finalul anului trecut, în loc să avem cei 850 de kilometri de autostradă promişi, autorităţile au venit cu un plan care a scandalizat atât şoferii, cât şi transportatorii: în loc de autostradă care să lege Piteşti de Sibiu, li se propunea autostradă de la Bucureşti la Alexandria. O problemă importantă a respectivei propuneri era că reprezentanţii Guvernului României nu au specificat importanţa oraşelor alese pentru noile segmente de autostradă şi de ce nu este favorizat traseul solicitat şi finanţat de europeni.
În toată agitaţia creată de prezentările consecutive de planuri de autostrăzi, putem doar să sperăm că Autostrada Sibiu-Piteşti va fi construită până în 2020. Ultima declaraţie referitoare la acest subiect prevedea începerea lucrărilor în 2016. Atunci, ministrul Dan Şova a anunţat că autostrada care leagă Piteşti de Sibiu se va construi şi că este prioritară. Declaraţia ministrului Şova se reflectă şi într-un document de la Guvern, care arată intenţia de a obţine finanţare pentru acest segment de drum şi de a construi şi da în folosinţă respectivul traseu.
Via HotNews
In ce hal pot sa minta nesimtitii astia din Guvern!!!