Pininfarina Sergio Concept, prima imagine teaser
Italienii de la Pininfarina vor aduce la Salonul Auto de la Geneva un concept care îl omagiază pe Sergio Pininfarina, fostul CEO al companiei.
Pininfarina va prezenta la Salonul Auto de la Geneva conceptul Sergio. Italienii au prezentat o imagine teaser a acestuia, concept care va fi un omagiu adus lui Sergio Pininfarina, fostul CEO al casei de design italiene. Noul concept promite să omagieze spiritul creator pentru care era renumit Sergio Pininfarina. Imaginea teaser nu dezvăluie foarte mult din conceptul în sine, dar italienii spun că acesta va fi "inspirat din realizările extraordinare ale lui Sergio şi că va evoca exclusivitate, inovaţie şi pasiune".
În cele patru decenii petrecute la frâiele Carrozzeria Pininfarina, Sergio a fost responsabil pentru design-ul multor modele Ferrari, dar opera sa include şi alte modele. Printre acestea se numără Ferrari Testarossa, Fiat 124 Sport Spider, Alfa Romeo Spider (1966 – 1993) şi Peugeot 406 Coupe. Ultima apariţie publică a lui Sergio Pininfarina a avut loc în martie 2008, când a fost introdus în "European Automotive Hall of Fame".
Sergio a condus casa de design Pininfarina din 1966 până în 2006, când a preluat funcţia de Preşedinte Onorific. Odată cu decesul lui Sergio Pininfarina, casa de design italiană a pierdut cel de-al treilea lider în ultimii 46 de ani, după decesul fondatorului Battista Farina în 1966 şi a nepotului său, Andrea Pininfarina, în 2008.
Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
Via Pininfarina