Piața auto din Rusia, aproape de colaps. Mașinile s-au scumpit chiar și cu 40%
Piața auto din Rusia este pe cale să intre în colaps după ce vânzările de mașini noi au scăzut cu 60% în luna martie, potrivit Rolf, cel mai mare dealer din Rusia. Prețurile mașinilor noi au crescut cu până la 40%, ca urmare a sancțiunilor impuse statului care a declanșat războiul din Ucraina.
Războiul din Ucraina a afectat profund industria auto globală, exact în momentul în care tocmai se pregătea să iasă din anterioara criză de semiconductori. Ca urmare a sancțiunilor impuse Rusiei pentru invazia Ucrainei, majoritatea producătorilor au oprit toate activitățile care aveau legătură cu acest stat. Inclusiv Renault, care deține AvtoVAZ, a încetat să producă și să livreze mașini în Rusia.
Prăbușirea rublei a dus la creșterea dramatică a prețurilor pentru mașinile noi. Astfel, potrivit Rolf, cel mai mare dealer din Rusia, vânzările au scăzut cu 60% în luna martie, iar prețurile au crescut cu 40%. Șefa companiei, Svetlana Vinogradova, preconizează că cererea pentru mașini noi va scădea la jumătate și va ajunge la același nivel cu cel din Spania.
Ca urmare a exodului producătorilor, guvernul de la Kremlin a amenințat că va naționaliza companiile rămase pentru a descuraja plecarea lor din Rusia. Cele mai multe mașini de import proveneau din Europa și din Japonia. Odată cu această situație, Rusia ar putea importa doar mașini din China și India, așa cum a precizat Anton Shaparin, vicepreședintele Uniunii Naționale de Automobile. “Mulți spun că tovarășii din China nu vor părăsi piața noastră”, a declarat acesta.
Mai mult, prețurile pentru mașinile străine cu crescut cu 29% de la începutul anului, potrivit Serviciului Federal de Statistică al Rusiei. Doar de la 1 martie, prețurile pentru mașinile străine au crescut cu 24.2%, iar cele pentru mașinile produse în țară cu crescut cu 18%.
Pentru a încerca să facă față, mulți ruși au început să cumpere mașini noi din Kazahstan. Astfel, clienții ruși reprezintă 10% din totalul clienților din țara vecină Rusiei, în contextul în care aceștia erau reprezentați în proporție de 1% înainte de război.
AvtoVAZ va încerca să producă modele Lada care să fie echipate doar cu dotările strict necesare, cum ar fi airbagurile și sistemul ABS.
Chiar și așa industria auto din Rusia nu s-a bucurat de o perioadă bună nici înainte de război. Anul trecut, vânzările de mașini noi au fost cu 50% sub nivelul din 2012, cel mai bun an pentru piața auto din Rusia. Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei de consultanță Autostat, anul acesta industria auto din Rusia are parte de cele mai slabe vânzări din ultimii 15 ani, iar acest lucru va continua și în perioada următoare.
via Automotive News
Înafara de Kazahstan le rămâne varianta mașini din China, India, au de unde alege (chiar pentru mașini de lux chinezii au mașini interesante in zona asta), bine înțeles daca au bani sa le cumpere.