Pentru familii mari: Lexus RX va fi disponibil şi în versiune cu 7 locuri

Publicat luni, 28.03.2016 16:08 de Daniel Popescu

Lexus RX, cel mai bine vândut model al mărcii japoneze, va primi cel mai târziu în 2018 o versiune cu trei rânduri de scaune.

Popularitatea SUV-urilor pe plan global este în continuă creştere, iar Lexus vrea să profite cât mai mult de acest lucru inclusiv în ceea ce priveşte cel mai bine vândut model al său.

Lexus RX va primi în curând o versiune cu ampatament mărit pentru a acomoda trei rânduri de scaune, suficient de multe inclusiv pentru o familie formată din 7 persoane. Planul a fost dezvăluit de Jeff Bracken, directorul general al Lexus, care a adăugat că lansarea este programată pentru finalul anului 2017 sau cel târziu prima parte a anului 2018.

Cel mai probabil, varianta cu 7 locuri va fi oferită sub numele Lexus RX 350L pentru versiunile cu motoare pe benzină şi Lexus RX 450hL pentru cele cu propulsie hibridă, întrucât ambele au fost înregistrate recent. Pentru moment nu există alte detalii cu privire la noua versiune, însă este cert că designul nu va suferi schimbgari radicale, în special pentru că cel folosit în prezent este apreciat de clienţi.

"Punem atât de multă energie în stilul pe care îl avem acum încât nu vrem să acceptăm compromisuri nici măcar când introducem al treilea rând de scaune", a explicat Bracken.

De asemenea, acesta a admis că fanii Lexus aşteaptă de mult timp o versiune cu 7 locuri. "Le-ar plăcea foarte mult să o aibă acum, dar cred că sunt liniştiţi că au aflat că va veni", a mai precizat el.

Via MSN