Opel Insignia primește Apple Car Play și sistemul OnStar
Nemții de la Opel au anunțat introducerea sistemului OnStar în gama Insignia și oferirea suportului pentru Apple Car Play. Acesta din urmă este disponibil doar pe unitatea multimedia Navi 900 IntelliLink.
Opel Insignia va fi oferit alături de sistemul OnStar și va integra smartphone-urile de la Apple prin sistemul Car Play. În timp ce sistemul OnStar de asistență este standard pe Insignia începând cu nivelul de echipare Edition, funcționalitatea Apple Car Play este disponibilă pentru mașinile echipate cu sistemul multimedia Navi 900 IntelliLink. Acesta din urmă este standard pe echipările Sport și Innovation ale lui Insignia (sau denumirile echivalente pe fiecare piață în parte), în timp ce echipările Edition și Selection pot să-l obțină ca echipament opțional. În plus față de sistemul IntelliLink, Opel oferă opțional și sistemul Digital Audio Broadcasting DAB+.
Prezența sistemului OnStar aduce de la sine un hotspot Wi-Fi la bordul lui Insignia, care operează la viteze 4G/LTE în măsura în care infrastructura GSM suportă aceste viteze în zonele în care mașina circulă. Mașina este echipată cu o antenă LTE dedicată pentru a asigura o conexiune stabilă și rapidă la internet pentru maximum șapte dispozitive.
Sistemul OnStar înseamnă și că ocupanții vehiculului vor primi asistență rapidă în cazul unui accident, fiind contactați în mod automat de operatorii OnStar și puși în legătură cu serviciile de urgență – cărora le sunt și trimise coordonatele vehiculului în caz că acest lucru este necesar. În plus față de aceste funcții, clientul poate fi asistat de cei de la OnStar în cazul în care mașina este furată, dacă își pierde cheile și are nevoie de acces și pornire a mașinii de la distanță, sau dacă are o problemă tehnică și dorește asistență rutieră. Spre deosebire de serviciile clasice de asistență rutieră, sistemul OnStar le trimite celor de la service o diagnoză computerizată a vehiculului, totul la apăsarea unui buton.
Pentru utilizarea majorității serviciilor OnStar, șoferul nu are nevoie de un smartphone. Singurul moment în care este necesar un smartphone este la conectarea la aplicației MyOpel sau când abonații sunt departe de vehicul și vor să încuie/descuie portierele sau să acceseze detalii importante ale mașinii.
Sistemul Apple Car Play permite integrarea smartphone-urilor de la gigantul din Coupertino direct în sistemul multimedia al mașinii. Folosind butonul de comandă vocală de pe volan, șoferul îi poate dicta asistentului virtual Siri comenzile pe care dorește să le activeze și să le folosească. În plus, homescreen-ul telefonului este afișat pe interfața multimedia a mașinii, ceea ce înseamnă că șoferul nu trebuie să țină telefonul în mână pentru a-i folosi funcțiile.
Via Opel