Opel Astra GTC va avea un şasiu mai sportiv şi suspensie adaptivă

Publicat joi, 21.07.2011 17:42 de Sebastian Toma

Suspensia faţă a noului Opel Astra GTC este preluată de la Insignia OPC şi oferă un nivel deosebit de aderenţă şi manevrabilitate în combinaţie cu şasiul adaptiv FlexRide.

Oficialii Opel au anunţat că noul Astra GTC va fi echipat cu un sistem de suspensie deosebit de performant, dezvoltat în baza unui tandem Russelsheim-Milbrook. Acest sistem de suspensie preia puntea faţă HiPerStrut de la Opel Insignia OPC şi utilizează puntea spate Watt a lui Astra. Graţie acestor caracteristici speciale, cei de la Opel au redus dramatic fenomenul de torque steer, responsabil pentru subvirare la accelerarea în viraje şi au crescut aderenţa punţii faţă în mod vizibil.

Noua suspensie faţă are unghiuri diferite şi necesită o direcţie cu o rază de bracare mai mică. Graţie acestor modificări, Astra GTC poate fi echipat chiar şi cu jante de aliaj de 20 inch. Modelul va ridica ştacheta manevrabilităţii în gama astra şi chiar în segmentul compact, estimează cei de la Opel. În ceea ce priveşte suspensia spate, modelul are o gardă la sol redusă cu 15 milimetri şi un ampatament mărit cu 10 milimetri faţă de versiunea cu cinci uşi a lui Astra. Ecartamentul a crescut cu 40 de milimetri pe puntea faţă, atingând 1.584 milimetri, respectiv cu 30 de milimetri pe puntea spate, totalizând 1.585 milimetri.

Puntea spate semi-rigidă a lui Astra GTC a primit o optimizare completă a suspensiei, care include setări noi pentru amortizoare şi arcuri şi bucşi diferite. Bucşile sunt mai moi, dar stabilitatea laterală şi rigiditatea suspensiei au fost îmbunătăţite graţie noului design al acestei punţi. Sistemul răspunde la solicitările laterale în acelaşi mod ca un Multilink, fără masa acestuia, inginerii Opel estimând că acesta absoarbe aproximativ 80% din sarcinile laterale.

Via | Auto-Media.info

  • razvanis, joi, 21.07.2011 19:41
    sasiu mai sportiv

    abureala, are tehnologie pentru puntea spate din epoca medievala, similara cu matiz-ul raposat. daca si asta e sasiu sportiv,....

  • Ivanoff, joi, 21.07.2011 19:50
    Foarte frumoasa...

    Pacat insa ca seamana mult,mult prea mult cu Megane-ul coupe.

  • GTC, joi, 28.07.2011 13:47

    pacat insa ca megane-ul coupe nu exista cand opel scoatea astra h gtc ,modelul din care a evoluat acest superb gtc. pacat ca la acel moment renault megane 2 coupe era un fier de calcat cu fund. dar cand nu stii ce inseamna evolutie o dai in abureli cu copiat-ul design-ului care de fapt e ideea opel .

  • Alex Radoi, joi, 28.07.2011 19:18
    @razvanis

    Si mie mi se parea ca nu are suspensie independenta pe spate si ca aia e o punte semirigida un pic mai evoluata, dar credeam ca nu vad bine :))). Ai un "+" de la mine!

  • CHRYS, joi, 28.07.2011 23:36

    masina asta imi inspira o intrebare : scirocco where are u ? arata senzational si pun pariu ca se conduce la fel. asa cum ne-a obisnuit opel face o treaba excelenta.