Opel Astra GSI vine la toamna cu circa 200 CP

Publicat luni, 10.05.2010 18:34 de Mircea Meșter

Opel lanseaza la Salonul de la Paris versiunea care face legatura intre OPC si modelul care se gaseste acum pe piata. Acesta va avea un motor de circa 200 CP.

Opel Astra GSI, versiunea intermediara care face legatura intre motorizarile actuale ale modelului german si viitorul Astra OPC, va fi prezentat de Opel la Salonul Auto de la Paris, care va avea loc in toamna acestui an.

Conform primelor informatii, Astra GSI va dispune de un motor de 2.0 litri derivat din cel care va echipa si OPC, dar care va dezvolta in jur de 200 CP. Diferentele dintre GSI si OPC nu se opresc insa la partea tehnica, acestea vizand si zona practica a celor doua versiuni. Astfel, daca OPC va fi disponibil exclusiv in versiune cu trei usi, GSI va putea fi comandat si de clientii care pun accent pe aspectul familial, urmand sa aiba trei sau cinci usi, in functie de preferinte.

La nivel estetic, noul Opel Astra GSI se va individualiza prin aripile evazate ale rotilor, prin spoilere redesenate, prin jantele special construite pentru aceasta versiune si prin prezenta unor terminatii noi ale sistemului de evacuare.

CLICK AICI pentru a vedea primele fotografii spion cu Opel Astra GSI.

via | De Telegraaf

  • anti-prostie, luni, 10.05.2010 19:18

    cam putin, si cred ca o sa aiba si un laaaag turbo mare! PS Mersi @mowgli pt ajutor in acel articol!

  • gtrazvan, luni, 10.05.2010 19:23
    @anti-prostie

    Eu sunt curios de unde ai scos-o pe aia cu lagul cand nici nu ai vazut specificatiile, este chiar stupida, este clar ca habar nu ai cum functioneaza sitemul turbo, cand un sistem turbo are lag sau nu, dar suntem romani si trebuie sa comentam

  • anti-prostie, luni, 10.05.2010 19:25

    @gtrazvan eu stiu sigur ca Fiat Bravo 1.4 t-jet 150 cai are un laaaag urias.Mi-a zis vecinu care are asa ceva.Plus 1.6 180 cai de la Opel are tot un lag urias.Opel cu Fiat isi fac motoarele cam in comun, deci=-======laaaag la toate turbo de la Opel!

  • gigi, luni, 10.05.2010 19:54
    [email protected]

    e trist ce se intampla cu motoaraele. cerinta de scadere a consumurilor si noxelor face motoarele adevarate sa dispara, vedem tot felul de struto-camile de 1.2/1.4/1.6 si 120-180 de cai, care desi pe hartie par rapide, in realitate sunt foarte naspa de condus (intarzieri la acceleratie, lag, trag doar sus in ture etc)

  • anti-prostie, luni, 10.05.2010 20:03

    ai prefecta dreptate @gigi!

  • gtrazvan, luni, 10.05.2010 20:34
    @anti-prostie & gigi

    Decat sa aflii ce a zis un vecin despre un cu totul alt motor si sa aberezi pe aici mai bine dai un google sa vezi de ce exista lag in turbina, ce este si ce functionalitate are un BOV (Blow Off Valve), cat de mult conteaza marimea turbinei si o sa intelegi de ce la o masina non-premium si la anumite motoare exista lag de turbo, de care se poate scapa complet cu 200-800 EUR. Nu stiu ce o fi asa greu mai ales ca ti-ai ales nick-ul asta, parca vreti sa-l contraziceti.

  • anti-prostie, luni, 10.05.2010 20:54

    @gtrazvan , intelepciunea este un drum pe care tu no sa mergi niciodata!

  • gtrazvan, luni, 10.05.2010 21:43
    @anti-prostie

    HA HA, ma faci sa rad :))) Filozofia ieftina a romanului prost NU se numeste intelepciune. ÎNȚELEPCIÚNE 1) Facultatea de a înțelege și de a judeca adânc lucrurile. 2) Judecată cumpănită; chibzuială. Eu am vorbit in cunostinta de cauza, stiind foarte bine si teoretic si practic cum functioneaza un sistem turbo, deci am vorbit cu INTELEPCIUNE. Altii fara sa aibe habar de subiect, fac comparatii cu subiecte complet diferite, fara sa vada performantele, fara sa vada vre-un review, fara macar sa apara produsul, comenteaza si critica. Asta este o mare categorie de romani "PRO-prostie" si clar deviati de pe DRUMUL INTELEPCIUNII. Nick-ul tau pot sa-l asociez cu expresia "Hotul striga hotii".

  • Ivanoff, marţi, 11.05.2010 07:13
    @Titi

    Commentul tau imi aminteste de razboiul reclamelor la Audi si BMW,tu fiind al treilea care simplu si la obiect apare la final cu un gest cat se poate de sugestiv,dupa care toti ceilalti,tacere totala :))

  • eu, marţi, 11.05.2010 13:01
    @ voi toti

    si voi de ce va certati,ca tot nu inteleg ?

  • eu, marţi, 11.05.2010 13:10
    opel gsi

    nu va mai bateti ca chiori si nu mai aruncati cu noroi unii in altii, acest astra GSI va avea urmatoarele motoare ca sa nu va chinuiti prea mult: 1. Benzina 1.6 Turbo - 200 CP - dupa stiti acest motor este si pe Corsa OPC 2. Diesel 2.0 CDTI - 190 CP ( este ptr prima data in istorie cand un GSI va avea diesel ) Aceasta informatie o am de la OPEL. Sursa proprie...nu din basme cum vb unii. V-am pupat!

  • eu, marţi, 11.05.2010 13:10
    opel gsi

    ...am uitat sa adaug ca pe Corsa OPC 1.6 Turbo are 192 CP

  • Beewhore, marţi, 11.05.2010 15:16
    GSI

    Mi se pare o idee excelenta sa se reinvie linia GSI de la Opel. Kadett GSI era una dintre masinile la care visam cand aveam 20 de ani... Motorul de 1.6 Turbo de 200 CP va fi mai mult decat suficient pe o masina de pana in 1200 kg. Consider ca nenea Anti-Prostie are parte de prea multa atentie din partea celorlalti participanti la discutii. El se baga ca musca-n lapte si lanseaza comentarii cu scopul clar de a face valva. De asemenea consider ca prefixul Anti, e pus acolo in necunostinta de cauza. Va salut!

  • 1.6 turbo, marţi, 11.05.2010 17:46
    GSI

    2.0 chiar nu are cum sa aibe. Daca cititi anunturile GM - Astra OPC va avea un motor de 1.8 Turbo de 240 CP Pentru cei ce vorbesc prostii , am un opel asta GTC 1.6 turbo de aproape 2 ani si jumatate si acel lag de care vorbesc unii nu prea exista. Este un motor excelent - 12l% in oras si sub 9% in afara in condus sportiv pentru cei 180CP este perfect. GSI deja a fost relansat pe CORSA - CORSA GSI - 1.6 Turbo 150CP Deci este posibil ca pe Noua astra sa avem acelasi motor ca pe Corsa OPC - 1.6 Turbo 192CP si acel 2.0 CDTI de 185CP-190CP de care se aude tot mai des.