Opel aduce la Geneva conceptul viitorului Zafira
Opel va expune în cadrul salonului elveţian conceptul Zafira Tourer, pregătit să anticipeze designul şi generozitatea celei de a treia generaţii a monovolmului, aşteptată în toamnă.
Pe lângă versiunea de serie a noului Ampera, Opel va mai aduce la Salonul Auto de la Geneva şi conceptul care anticipează viitoarea generaţie a modelului Zafira. Botezat Zafira Tourer Concept şi anticipat deja de un teaser care prezintă liniile maşinii cu ajutorul unei holograme, familistul va încerca să câştige cât mai mult public pentru standul Opel.
Monovolumul german va creşte în dimensiuni şi va păstra deschiderea convenţională a uşilor, spre dezamăgirea unora, care se aşteptau la acelaşi sisteme de portiere ca în cazul fratelui mai mic, Meriva. Designul exterior va fi dominat de linia frontală introdusă odată cu Ampera, linie ce promite a fi noua direcţie de design a constructorului din Russelsheim.
La interior, Opel va dispune de un habitaclu generos şi versatil, unde vor putea călători până la şapte pasageri, aşezaţi pe trei rânduri de scaune. Sistemul Flex7 va recrea condiţiile de relaxare ideale, Mark Adams, şeful biroului de design Opel, caracterizând interiorul ca fiind un adevărat "lounge on wheels".
Sub capota celei de a treia generaţii Zafira, aşteptată pe piaţă în toamna acestui an, Opel va folosi unităţile pe benzină 1.4 Turbo, de 120 şi 140 de cai, şi 1.6 Turbo, de 160 de cai. Fanii dieselului vor putea opta pentru deja cunoscutele propulsoare de 1.7 şi 2.0 litri CDTI.
via | autoblog