Opel Adam Rocks S: 150 CP pentru crossoverul german de clasă mini
Opel a anunţat o nouă versiune a lui Adam Rocks, echipată cu un motor de 150 CP. Aceasta preia partea mecanică de la Adam S şi poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în 8.5 secunde.
Opel Adam Rocks, crossoverul decapotabil bazat pe modelul german de clasă mini, va fi oferit şi într-o variantă de performanţă care poartă sufixul S. Aceasta primeşte acelaşi tratament ca varianta mai performantă a lui Adam, fiind montat sub capotă un motor 1.4 Ecotec Turbo de 150 CP şi 220 Nm. Datorită acestuia, modelul german poate accelera de la 0 la 100 km/h în 8.5 secunde şi să atingă o viteză maximă de 210 km/h. Propulsorul este cuplat unei transmisii manuale cu şase trepte şi rapoarte scurte care angrenează roţile din faţă. Tot din lista de specificaţii, anunţăm şi o repriză 80-120 km/h în treapta a cincea în 7.9 secunde.
Noua variantă a lui Opel Adam Rocks anunţă un consum mixt de 5.9 litri la sută, cu 0.8 litri la sută mai mare decât al unui Adam Rocks 1.0 Turbo de 115 CP. Emisiile de CO2 pe kilometru ale acestei variante sunt cotate la 139 de grame. Tot la nivel mecanic, în raport cu varianta standard a lui Adam Rocks, versiunea S are garda la sol scăzută cu 15 milimetri, prezintă un sistem de frânare mai performant şi ESP-ul poate fi decuplat complet.
Varianta S a lui Opel Adam Rocks va debuta în faţa publicului la Salonul Auto de la Amsterdam, programat începând cu data de 17 aprilie. Opel oferă cinci nuanţe de culoare pentru plafonul escamotabil din până şi 11 nuanţe de caroserie pentru Adam Rocks. Disponibilitatea comercială a acestei variante de motorizare a lui Adam Rocks va fi anunţată în cursul acestui an.
Via Opel
Au inceput sa faca astia crossovere din orice. In afara de cateva bampere, praguri cu protectie la zgarieturi ( negre matt) nimic nou sub soare. Nu inteleg dc tot lasa spoilerul ala atat de jos, care nu prea ii ofera un unghi bun de atac . Dar asta e asa doar sa urci sau sa cobori cateva borduri, maxim de off road .