Olanda revine în calendarul Formulei 1 din sezonul 2020: circuitul de la Zandvoort va găzdui curse pentru prima oară după 35 de ani
Circuitul de la Zandvoort va găzdui Marele Premiu al Olandei timp de cel puțin trei sezoane începând din 2020. Cel mai probabil, cursa de la Barcelona va fi eliminată din calendar.
Formula 1 a anunțat oficial marți revenirea Olandei în calendarul competițional începând din sezonul 2020, pentru o durată de cel puțin trei ani.
Cursa va avea loc pe circuitul de la Zandvort, o localitate situată la malul Mării Nordului, în apropiere de Amsterdam. De altfel, circuitul propriu-zis se află numai câteva sute de metri de plajă.
Circuitul de la Zandvoort este unul dintre cele mai vechi din istoria Formulei 1, întrucât prima cursă a avut loc în 1952. Ulterior, circuitul a găzduit permanent curse între 1958-1985, cu excepția sezonului 1972. Organizatorii au anunțat deja că sponsorul principal al Marelui Premiu va fi producătorul de bere Heineken.
"Suntem încântați să anunțăm că Formula 1 se întoarce în Olanda, pe circuitul de la Zandvoort. De la început am spus că vrem să concurăm pe circuite noi și, în același timp, să respectăm rădăcinile istorice ale Formulei 1", a declarat Chase Carey, CEO-ul Formulei 1.
Olanda este una dintre cele două noi apariții în calendarul Formulei 1 pentru sezonul 2020, după ce Vietnam a anunțat de asemenea că va găzdui o cursă începând de anul viitor.
Chiar și așa, este foarte posibil ca sezonul următor să aibă tot 21 de curse, întrucât se speculează că Formula 1 va renunța la cursa de la Barcelona, dar și la una dintre etapele programate în Marea Britanie, Germania sau Mexic.
Via Formula1
daca nu ii prezent max in ecuatie actuala a F1 nu se mai respectau "radacinile istorice ale f1" cu creatia lui John Hugenholtz dupa mai mult de trei decenii de conservare numai ca aceasta emulatie generata de acest bezmetic & acneic olandez ii generatoare de venituri semnificative care "intamplator" is binevenite si pentru chase carey chiar daca se prezinta ca un roller-coaster circuitul ii prea ingust pentru anii 2020 , cu stinghere oportunitati de depasire pentru monoposturile actuale , linia dreapta cu o valoare meschina - 670 m , un Hungaroring oarecum mai aerisit numai datorita proximitatii Marii Nordului de care F1 nu is convins ca avea absoluta nevoie fiindca is destule trasee mult mai ofertante in Europa apuseana dpdv al palierelor de viteza si chiar a inlantuirii virajelor fain macar ca ii arvunit pentru "doar" trei ani , altfel...