OFICIAL: VW CrossGolf va fi lansat la Geneva
Pe langa Touareg si Polo GTI, Volkswagen va aduce la Geneva si noul CrossGolf, o versiune cu aspect off-road a lui Golf Plus.
Volkswagen a publicat astazi primele imagini si informatii legate de versiunea soft-roader a lui Golf. Denumit CrossGolf, modelul german este al saselea din gama compacta Volkswagen, dupa Golf, Golf Plus, Golf Variant, Golf GTI si Golf R.
DESIGN
Noul Volkswagen CrossGolf va avea la baza versiunea Golf Plus, germanii afirmand in comunicatul de presa care insoteste fotografiile oficiale ca noul model va fi unul care va avea rolul de a elimina diferentele de dimensiuni si capabilitati dintre un monovolum compact si un SUV de dimensiuni mici spre medii. Liniile exterioare ale noul model are originea in liniile noii generatii Golf, adaugirile exterioare transformand modelul intr-unul pregatit pentru drumuri accidentate usoare.
Vorbim de un spoiler redesenat si acoperit cu plastic care incorporeaza proiectoarele de ceata disponibile in dotarea standard. Partea inferioara a spoierulelor frontal si posterior se termina printr-un scut argintiu care intareste imaginea de model bun pe macadam. Pentru a intari aceasta impresie, Volkswagen a ridicat garda la sol a modelului, aceasta ajungand acum la 111 milimetri.
INTERIOR
La interior, modelul pastreaza liniile de pe Golf Plus, deja schimbate fata de gama clasic Golf, venind in plus cu o tapiterie speciala, cu noi nuante si cu guri de aerisire cu aspect cromat. Clientii germanilor vor avea in plus posibilitatea de a opta pentru echiparea Small Leather Package, care contine volanul cu trei spite si manerul schimbatorului de viteze acoperite cu piele. Evident, pozitia de condus este sensibil mai inalta decat il cazul Golf, spatiul interior fiind si el ridicat. la capitolul spatiu pentru bagaje, noul CrossGolf vine cu o capacitate de minim 395 de litri si maxim 1450 de litri cu bancheta rabatata.
MOTOARE/TRANSMISII
Noul CrossGolf mosteneste gama de motoare de pe gama Golf, aduse insa toate la standarde Euro 5. Modelul va fi disponibil atat in versiuni TSI pe benzina, cat si in variante diesel TDi. Astfel, CrossGolf va beneficia de aportul de putere al unitatii TSI de 1.4 litri si 160 CP (consum mediu mixt de 6.8 litri), care poate fi cuplat atat la o cutie manuala cu sase trepte, cat si la un DSG cu sapte rapoarte. Din gama TSI pentru CrossGolf vor face parte si verisunile 1.4 de 105 si 122 CP.
La capitolul unitati pe motorina, vorbim de motoarele cunoscute de 1.6 litri si 105 si de 2.0 litri si 140 CP. Cel mai puternic motor are un consum declarat de 5.3 litri/100 km, in timp ce emisiile sale de CO2 coboara pana la 138 de grame/km.
Cu exceptia motorului TSI de 105 CP, toate celelalte unitati pot fi cuplate, optional, la cutii DSG. Daca pentru dieselul de 105 CP si pentru unitatile pe benzina vorbim de o cutie DSG cu sapte trepte, motorul diesel de 140 de cai dispune de o transmisie DSG cu sase trepte construita special pentru a face fata valorilor mari ale cuplului (320 Nm/1750 rpm).
LANSARE
Noul model compact Volkswagen va fi lansat in premiera mondiala in cadrul Salonului Auto de la Geneva, in 2 martie, urmand sa fie disponibil pe aprimele piete europene incepand cu luna aprilie a acestui an.