OFICIAL: Toyota Yaris facelift, prezentat la Bologna
Toyota a dezvaluit la Salonul Auto de la Bologna facelift-ul modelului Yaris.
Toyota a prezentat un facelift pentru Yaris la Salonul Auto de la Bologna, lansarea pe piata europeana a acestui model urmand sa aiba loc la inceputul anului 2009. Design-ul citadinei Toyota a suferit cateva schimbari minore, liniile lui Yaris fiind redesenate.
Astfel, Yaris a primit faruri si stopuri revizuite si bare de protectie schimbate. Interiorul lui Yaris a primit materiale noi pentru tapiterie precum si ornamente noi. Noutatea cea mai importanta se afla sub capota si vine sub forma unui motor dual VVT-I de 1.33 litri , preluat direct de pe Auris.
Propulsorul dezvolta 101 cai putere si un cuplu motor de 132 Nm, pe care ii distribuie catre rotile fata cu ajutorul unei transmisii manuale cu sase trepte sau printr-o cutie semiautomata MMT. Consumul lui Yaris 1.33 VVT-I echipat cu o cutie de viteze manuala atinge pragul de 5.1 litri la 100 km parcursi.
Yaris a primit si noua tehnologie Stop&Start de la Toyota. Acest pachet a fost optimizat de inginerii Japonezi prin modificarea pozitiei electromotorului, ceea ce duce la pornirea mai rapida si mai silentioasa a motorului.
Via | Toyota