OFICIAL: Toyota Supra primește versiune cu transmisie manuală. Disponibilă în Europa
Constructorul japonez de automobile a publicat două imagini teaser care anunță, în sfârșit, debutul unei Supra echipate cu transmisie manuală. Aceasta va fi disponibilă în Europa.
Toyota Supra este una dintre cele mai cunoscute mașini sport din istorie. Actuala generație, a cincea, este dezvoltată împreună cu bavarezii de la BMW și, până acum, a fost disponibilă doar alături de o transmisie automată cu 8 rapoarte, preluată de la marca germană.
Au fost multe zvonuri care vorbeau despre o Supra de ultimă generație, echipată cu transmisie manuală, câteva dintre ele fiind chiar alimentate de reprezentanți ai companiei.
Acum, însă, avem două imagini teaser publicate chiar de către divizia europeană Toyota care anunță oficial că Supra va primi o versiune cu transmisie manuală. Pe lângă imaginea în care se pot observa cele trei pedale, avem și una cu spatele mașinii.
Aici, numele modelului este scris cu roșu, acesta fiind un detaliu estetic care "trădează" faptul că avem de-a face cu o Supra echipată cu transmisie manuală. Mai trebuie spus că acest tip de transmisie va fi oferit numai alături de motorul cu șase cilindri în linie.
Toyota nu a precizat data lansării, dar în presă au apărut deja informații potrivit cărora aceasta ar putea fi prezentată la finalul lunii aprilie, în data de 28 mai exact.
via Toyota Europe
sper ca e cu padele la volan..