OFICIAL: Ferrari Purosangue va fi lansat "în lunile următoare"
Potrivit șefului Ferrari, Benedetto Vigna, primul SUV din istoria mărcii, denumit Purosangue, va fi lansat în lunile următoare. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri cu acționarii.
Noul Ferrari Purosangue, primul SUV din istoria constructorului de la Maranello, este una dintre cele mai așteptate mașini ale anului. Prototipurile au fost surprinse de mai multe ori în teste, camuflate desigur, iar șeful companiei tocmai a anunțat când îl vom cunoaște în sfârșit.
În cadrul unei întâlniri cu acționarii, Benedetto Vigna a anunțat că, în 2022, Ferrari va lansa două modele noi. Primul este varianta decapotabilă a lui 296 GTB, care va debuta în 19 aprilie, iar celălalt este mult-așteptatul Purosangue.
Acesta din urmă va fi prezentat "în lunile următoare", potrivit lui Vigna. Ferrari nu îl descrie ca fiind un SUV, ci mai degrabă un FUV (Ferrari Utility Vehicle).
La fel ca ceilalți "jucători" importanți din industria auto, Ferrari a îmbrățișat deja electrificarea. În ceea ce privește primul model cu zero emisii al companiei, acesta ar urma să fie prezentat în 2025.
via Ferrari
utilitatea fiind ca se aud manelele mai de sus>>efect partzapa mai mare!