OFICIAL: Peugeot a dezvaluit noul 5008
Peugeot a dezvaluit noul sau MPV compact intitulat 5008. Modelul 5008 preia design-ul si motorizarile lui 3008 si va fi prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt.
La doar o saptamana de la anuntarea viitorului monovolum 5008, constructorul francez Peugeot a dezvaluit informatiile si imaginile oficiale ale acestui model. Peugeot 5008 va rivaliza modele precum Opel Zafira si Renault Scenic si va fi disponibil in Europa incepand cu aceasta toamna. Modelul va fi prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt.
Peugeot 5008 va fi disponibil in doua versiuni, care vor oferi cinci sau sapte locuri. Versiunea cu sapte locuri a acestui model are un volum al portbagajului de 758 sau de 823 litri in cazul rabatarii celui de-al treilea rand de scaune. In cazul versiunii cu cinci locuri a lui Peugeot 5008, modelul ofera un volum al portbagajului de 1.247 litri. Inlaturarea temporara a celui de-al doilea rand de scaune ridica volumul portbagajului la 2.506 litri.
Francezii au pus accentul pe spiritul practic al viitorilor clienti, astfel ca au echipat modelul cu numeroase spatii de depozitare si cu un torpedou refrigerat. Pentru a ii oferi lui 5008 o alura deosebita, designerii francezi au echipat noul 5008 cu un acoperis panoramic din sticla, care are o suprafata de 1.69 metri patrati. Aspectul exterior al acestui model reprezinta un amestec intre MPV-ul 807 si crossover-ul 3008. Modelul 5008 are o lungime de 4.53 metri, o inaltime de 1.64 metri si un ecartament de 2.72 metri.
Gama de motorizari a lui Peugeot 5008 a fost preluata integral de la fratele sau mai mic, 3008. Astfel, modelul va fi oferit alaturi de doua unitati pe benzina si trei propulsoare diesel. Motorizarile pe benzina au o cilindree de 1.6 litri si ofera 120, respectiv 156 CP. Cel mai mic propulsor diesel disponibil pentru modelul 5008 are o cilindree de 1.6 litri si dezvolta 110 CP, pe cand fratele sau mai mare, de 2.0 litri, dezvolta 150 CP. Unitatea HDi de 2.0 litri este oferita in versiunea de 150 CP doar in compania unei transmisii automate, clientii care doresc o transmisie manuala cu sase trepte primind o versiune mai puternica a acestui motor, care dezvolta 163 CP.
Via | Peugeot
chiar k e faina