OFICIAL: Noul Mercedes-Benz EQS SUV electric promite 544 CP și 660 de kilometri autonomie
Constructorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul EQS SUV. Disponibil în două versiuni, cel puțin momentan, acesta oferă până la 544 de cai putere și 660 kilometri autonomie în ciclul WLTP.
Mercedes-Benz mai adaugă un model în portofoliul său destinat clienților care doresc o mașină cu zero emisii. Este vorba despre noul EQS SUV sau, cu alte cuvinte, varianta mai spațioasă și cu gardă înaltă la sol a sedanului electric EQS.
Dacă din punct de vedere estetic, cele două modele seamănă, dimensiunile sunt cu totul diferite. Noul EQS SUV are o lungime de 5.130 milimetri, 1.955 milimetri sunt trecuți în dreptul lățimii, iar înălțimea este de 1.727 milimetri. Ampatamentul este, în schimb, identic cu cel al sedanului EQS: 3.200 de milimetri.
CLIPUL OFICIAL DE PREZENTARE
Trebuie menționat că cel de-al doilea rând de scaune culisează pe o distanță de 127 milimetri. Rândul al treilea de scaune este opțional.
TREI VERSIUNI LA LANSARE
Cel puțin momentan, Mercedes-Benz EQS SUV este disponibil în trei versiuni: EQS 450 + cu un singur motor electric, EQS 450 Matic și EQS 580 4Matic, ambele cu două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte și implicit tracțiune integrală.
Versiunea de bază dispune de 360 CP și 568 Nm, EQS 450 4Matic vine cu 360 CP și 800 Nm, iar cei care optează pentru un EQS 580 4Matic vor avea la dispoziție 544 CP și 858 Nm cuplu. Indiferent de alegerea făcută, bateria are o capacitate de 107.8 kWh, suficient pentru a parcurge până la 660 de kilometri cu o singură încărcare (EQS 450, WLTP).
La o stație de încărcare rapidă, de până la 200 kW, repriza 10 - 80% durează 31 de minute. Tot la o priză rapidă, o așteptare de 15 minute înseamnă 250 de kilometri trecuți în dreptul autonomiei. Dacă folosești o stație AC, o încărcare completă durează 11 ore și 25 de minute.
La fel ca în cazul lui EQS, tehnologia se găsește din belșug la interiorul lui EQS SUV. Dacă versiunea EQS 450 vine în standard cu un ecran central de 12.3 inch și instrumentar de bord digital cu display de 12.3 inch, EQS 580 primește în standard sistemul MBUX Hyperscreen. Acesta este opțional pe EQS 450.
SUSPENSIE PNEUMATICĂ ÎN STANDARD
Tot în standard, noul Mercedes-Benz EQS SUV vine echipat cu suspensia pneumatică adaptivă, tehnologia Dynamic Select cu cele cinci moduri de condus (inclusiv Off-Road) și direcție integrală (virează și roțile spate).
Lista cu sisteme de siguranță include, printre altele, Active Distance Assist Distronic, Active Lane Keeping, Blind Spot Assist, Active Stop-and-Go Assist, Active Steering Assist, Active Brake Assist cu funcție Cross-Traffic și pachetul Pre-Safe Plus.
Debutul pe piață al noului SUV de lux cu zero emisii este programat pentru anul curent.
CUM ARATĂ ECHIPAREA AMG LINE PE MERCEDES EQS
Deci ăsta ar trebui sa fie un GLS electric ?