OFICIAL: Noul Hyundai Elantra a debutat la Barcelona

Publicat joi, 12.05.2011 14:50 de Sebastian Toma

Hyundai a prezentat noul Elantra în premieră europeană la Salonul Auto de la Barcelona. Modelul va intra la vânzare din vara acestui an şi se va lupta în segmentul sedanurilor compacte.

Cea de-a cincea generaţie a lui Hyundai Elantra a debutat la Salonul Auto de la Barcelona. Modelul oferă mai multă putere, un consum scăzut de carburant şi un plus de confort şi siguranţă. După cum ne-au obişnuit cei de la Hyundai, modelul urmează limbajul de design Fluidic Sculpture. Noul Elantra va fi oferit spre vânzare din vara acestui an pe pieţele din România, Spania şi alte ţări europene. Elantra va beneficia de programul Five Year Triple Care, care a reuşit să atragă noi clienţi către marca Hyundai, prin politica de transparenţă totală.

Hyundai Elantra va fi oferit cu un nou motor pe benzină, Gamma, de 1.6 litri MPI D-CVVT, echipat atât cu transmisii manuale, cât şi cu automate cu şase rapoarte. Motorul are o structură din aluminiu şi patru cilindri în linie, iar sistemul de distribuţie variabilă îi conferă o putere maximă de 132 CP la 6.300 rpm, în timp ce cuplul maxim este de 158 Nm la 4.850 rpm. Graţie acestor caracteristici, Hyundai se mândreşte cu cel mai mic consum de carburant din clasă. Propulsorul Gamma este echipat cu un sistem mecanic de ajustare a culbutorilor, care îmbunătăţeşte consumul de carburant şi rigiditatea, în timp ce oferă o masă inerţială joasă. Sistemul de admisie şi cel de evacuare aplică un design structural neobişnuit, care îmbunătăţeşte performanţele motorului şi reducă problemele cronice. Versiunea cu transmisie manuală a lui Elantra 1.6 MPI D-CVVT are un consum mediu de 6.4 litri la sută, în timp ce versiunea cu transmisie automată are un consum de 7.0 litri la sută. Emisiile de CO2 sunt de 148 de grame per kilometru, respectiv 162 grame per kilometru.

Dezvoltată şi produsă în întregime în regim intern, noua cutie de viteze automată cu şase rapoarte din echiparea lui Elantra este prima cutie de viteze din lume concepută pentru a fi folosită la o maşină de dimensiuni compacte, spune cei de la Hyundai. Noua transmisie este alcătuită din trei angrenaje epicicloidale, două ambreaje şi trei frâne, fiind astfel mai mică, mai compactă şi mai uşoară decat orice altă cutie de viteze automată cu şase rapoarte disponibilă astăzi pe piaţă, afirmă cei de la Hyundai. Astfel, Hyundai devine unul dintre cei trei constructori de automobile la nivel global care are propria cutie de viteze automată cu şase rapoarte.

Datorită liniei joase a plafonului şi a liniei portbagajului, noul Elantra are un profil mai sportiv şi un coeficient aerodinamic de 0.28. În mijlocul podelei a fost amplasat un deflector de aer, iar sub maşină toate suprafeţele au fost aplatizate pentru a minimiza turbulenţele. Ampatamentul acestui model este de 2.700 de milimetri, cu 50 de milimetri în plus faţă de predecesorul său. Lungimea a crescut cu 25 de milimetri, atingând 4.530 milimetri, în timp ce lăţimea a rămas neschimbată: 1.775 milimetri. Înălţimea a fost redusă cu 35 de milimetri, dar cei de la Hyundai spun că nu a fost afectat spaţiul pentru cap.

Cabina a fost mărită cu 18 litri faţă de cea a generaţiei precedente. Modelul beneficiază şi de un sistem de purificare a aerului şi deodorizare a gazelor nocive prin generarea de ioni negativi, alături de un sistem automat de dezaburire, scaune spate încălzite, asistenţă la parcare şi un sistem de faruri tip follow-me-home (rămân aprinse 30 de secunde după ce şoferul încuie maşina). Elantra este echipat cu ESP în standard şi cu şase airbag-uri. Modelul beneficiază şi de un sistem de management al stabilităţii – VSM. Potrivit celor de la Hyundai, respectivul sistem ajută la păstrarea stabilităţii în situaţiile critice şi este disponibil în premieră în clasa de care aparţine Elantra.

Via | Hyundai

  • GT-R, joi, 12.05.2011 15:14
    haa??

    Pana la urma la noi ce e, Elantra sau i40 ???

  • sebaa, joi, 12.05.2011 15:23
    GT-R

    Hyundai i40 este înlocuitorul lui Sonata şi este un model de clasă medie (segment D). Hyundai Elantra este un sedan compact (segment C).

  • Ionut, joi, 12.05.2011 15:43

    hyundai va avea o gama de modele de invidiat

  • my, joi, 12.05.2011 15:59
    bv

    bravo lor..de ceva ani sunt numai in ascensiune, daca o tin asa o sa fie sus de tot.

  • SERD, joi, 12.05.2011 16:01
    ?????

    Adica elantra e un nou I30,dar cu portbagaj!

  • ADRIAN.LZ, joi, 12.05.2011 16:46
    DIN CE IN CE MAI RAU! SUNT CURIOS PANA UNDE?

    Mult prea tehnic textul. Corect este culbutori,nu culbutLori. Mai sa fie! Chiar prima cutie automata cu 6 rapoarte din lume care echipeaza o masina compacta?! Foarte tare. Eu am inteles ca i40/Elantra face parte din segmentul D(large family car),care este peste segmentul compact reprezentat la Hyundai de catre i30.

  • cmg_george, joi, 12.05.2011 17:00
    Prea repede

    Astia de la Hyundai avanseaza sa repede de a zapacit utilizatorii :) Bravo, la mai mare

  • Etienne, joi, 12.05.2011 18:47
    Hyundai

    Destul de agresiva ofensiva Hyundai si pe piata europeana. E destul de impresionant numarul de modele noi, I 40, Elantra, viitorul Accent (anul viitor - sedan si hatchback). Si toate arata foarte bine. Ramane doar sa confirme si calitativ, pentru ca performantele in materie de consum si confort (sportivitatea nu intra deocamdata in vizorul coreenilor si poate e mai bine asa) din fisa tehnica sunt foarte interesante.

  • kandahar, joi, 12.05.2011 20:13

    care sunt cei 2 producatori auto care isi fabrica singuri cutiile automate?

  • balanel, luni, 23.05.2011 18:09
    @kandahar

    unul sigur e Mercedes-Benz