OFICIAL: Noul 918 Spyder este cel mai scump Porsche din istorie: 645.000 de euro
Vreţi un supercar hibrid care consumă doar 3.0 litri/100 km şi ajunge la sută în 3.2 secunde? Pregătiţi 645.000 de euro şi înscrieţi-vă pe lista de aşteptare.
Porsche<">prezentat în premieră mondială în cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2010, va intra în producţia de serie. Porsche<">Porsche 918 Spyder va avea două locuri şi dispune de un sistem de propulsie format dintr-un motor V8 de 500 CP acompaniat de două unităţi electrice (câte una pe fiecare axă) care împreună pot dezvolta 218 CP. Bateriile care alimentează modelul german pot fi încărcate la priză.
Sistemul hibrid este unul nemaiîntâlnit în industria auto de serie. Astfel, deşi consumul mediu mixt al modelului german va fi de doar 3.0 litri/100 km, performanţele sale sunt unele de top: 3.2 secunde pentru 0-100 km/h, viteză maximă de 320 km/h. În regim exclusiv electric, noul Porsche 918 Spyder poate rula pe o distanţă de maxim 25 de kilometri, viteza maximă atinsă urmând să fie de 150 de kilometri pe oră.
Regimul în care Porsche va livra clienţilor noul său supercar este "primul venit, primul servit", comenzile pentru 918 Spyder fiind deschise începând de astăzi. Totuşi, pentru că producţia de serie a celui mai scump model din istoria Porsche nu va începe decât în 18 septembrie 2013, constructorul german le dă posibilitatea clienţilor care investesc 625.000 de euro în noul lor model să-şi achiziţioneze până atunci ediţia specială 911 Turbo S "Edition 918 Spyder". Aceasta va fi produsă de asemenea în 918 exemplare, fiecare dintre acestea urmând să aibă pe bord numărul de serie pe care îl va avea şi viitorul 918 Spyder care va ateriza în curtea noului posesor în 2013-2014. Un 911 Turbo S "Edition 918 Spyder" costă 173.241 de euro în Germania.
via | Porsche
3 litri, my ass; daca mergi ca si cu un polo 1.2 cu 30 km/h; dar daca tragi de el... pai nu-ti iei porsche ca sa mergi cu 30 la ora; da, acum o sa se trezeasca unii destepti sa ma critice ca sunt vitezoman sau din categoria "cat prinde masina?"