OFICIAL: Mercedes SLS AMG Desert Storm, editie speciala pentru Orient

Publicat marţi, 15.12.2009 17:06 de Bogdan Mirică

Mercedes a lansat astazi o editie speciala a supercarului SLS AMG, botezata Desert Storm si destinata publicului din Orientul Mijlociu. Debutul oficial va avea loc in cadrul Salonului Auto de la Dubai.

Mercedes incearca sa isi tina aproape fanii din Orientul Mijlociu si pregateste o surpriza speciala pentru Salonul Auto International de la Dubai. Este vorba despre o editie speciala a proaspat lansatului Mercedes SLS AMG, supercarul din Stuttgart, care a fost dezvaluit in septembrie in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

Editia speciala botezata sugestiv Desert Gold se individualizeaza prin finisajul mat al caroseriei, in culoarea aurie, simbol al opulentei. In plus, pentru a crea un contrast mai bun, designerii AMG au vopsit elementele cromate sau argintii in culoarea neagra. Nici jantele de 19 inch pe fata si 20 de inch pe spate nu au facut exceptie, finisajul fiind tot de culoare neagra. La interior, pasagerii se vor bucura de aceleasi insertii din fibra de carbon si de aceleasi scaune sportive de tip scoica.

Sub capota nimic nu s-a schimbat, propulsia fiind asigurata de acelasi motor AMG V8 de 6.3 litri, capabil sa dezvolte 571 de cai putere si 650 de Nm. Resursele sunt suficiente pentru a putea propulsa sportiva de la 0 la 100 de km/h in 3.8 secunde si pentru a-i permite sa atinga o viteza maxima de 317 km/h.

Volker Mornhinweg, directorul executiv Mercedes-AMG, a declarat ca "lansarea editiei SLS AMG Desert Storm este o dovada de respect pentru Orientul Mijlociu. Dupa Statele Unite, Germania si Japonia, regiunea Golfului Persic este a patra mare piata pentru produsele AMG."

Daca publicul va primi bine noua nuanta de caroserie, creata special pentru aceasta editie, Mercedes a declarat ca va lua in considerare introducerea ei in paleta de culori oficiala a noului SLS AMG.

via | Zercustoms

  • AgentSmith, marţi, 15.12.2009 22:03
    Nume neinspirat

    Nu cred ca sunt multi arabi carora operatiunea "Desert Storm" sa le starneasca amintiri placute.

  • Alex Radoi, miercuri, 16.12.2009 09:56
    Ar fi stupid sa se numeasca asa

    Si mie mi-a dat aceeasi impresie ca si lui AgentSmith, dar vad undeva in continutul articolului ca s-ar numi Desert Gold, deci cred ca de fapt e vorba de o greseala.

  • cozappz, joi, 17.12.2009 12:53
    "Editia speciala botezata sugestiv Desert Gold"

    Arata super.