OFICIAL: Mercedes S-Klasse facelift, detalii complete
Mercedes a publicat astazi detalii complete despre noul S-Klasse facelift. Nemtii au atasat si o galerie foto la rezolutie mare.
Revenim din nou asupra lui Mercedes S-Klasse, de aceasta data cu informatii si imagini oficiale, publicate in urma cu cateva ore de constructorul german.
Asa cum anticipasem, marile modificari au loc in partea frontala, unde S-Klasse a primit o grila mai pronuntata, un spoiler redesenat cu insertii cromate, prize de aer mai largi si lumini LED pentru rulare pe timp de zi. In partea posterioara singurele modificari notabile sunt luminile LED si evacuarile redesenate, inglobate in spoiler.
La interior, confortul se combina cu luxul ca si in cazul vechiului S-Klasse. Noutatea o constituie insa noile sisteme de entertainment si de siguranta. Confortul este amplificat de afisajul central cu ecran sectionat, care poate afisa in paralel ruta GPS-ului dar si un film. Conexiunea Bluetooth si cea USB nu lipsesc, Mercedes oferind mai nou si un suport de card. Pentru pasagerii din spate, Mercedes a pregatit doua ecrane de 8 inch incorporate in tetierele scaunelor fata, casti fara fir si o telecomanda care controleaza toate functiile sistemului audio.
La capitolul sisteme de siguranta, Mercedes S-Klasse vine cu un sistem care ajusteaza fascicolul luminos al farurilor pentru o vizibilitate sporita si pentru a nu-i orbi pe ceilalti participanti la trafic (Adaptive Highbeam Assist), o functie revizuita Night View Assist cu detectare a pietonilor, un sistem de atentionare a depasirii benzii de mers cu vibratie in scaunul soferului (Lane Keeping Assist) si sistem de limitare a vitezei cu afisarea acesteia pe ecranul central (Speed Limit Assist).
Sub capota noului S-Klasse clientii vor putea gasi opt motorizari diesel si benzina. Adeptii motorinei vor putea alege intre un motor V6 de 3.0 litri si 235 de cai si o unitate V8 de 4.0 litri de 320 de cai putere.
Fanii benzinei au de ales intre un motor V6 de 3.5 litri si si 272 de cai putere, intre un V8 de 4.7 litri si 340 de cai putere, intre un alt V8 de 5.5 litri si 388 de cai putere si bineinteles intre o versiune V12 bi-turbo de 5.5 litri si 512 cai putere.
Vor exista insa si versiunile dezvoltate de AMG, mai precis V8-ul de 6.2 litri si 525 de cai putere de pe S63 si V12-le de 6.0 litri regasit pe S65, care ofera 612 cai putere.
Mercedes se preocupa si de cei care gandesc verde, drept pentru care a pregatit versiunea de productie a modelului S450 BlueHybrid. Sub capota hibridului se va afla un motor V6 pe benzina, de 3.5 litri si 279 cai putere asistat de o unitate electrica de 20 de cai putere. Consumul mediu anuntat de oficialii Mercedes este de numai 7.9 litri/100 de km.
Potrivit comunicatului oficial emis de Mercedes, noul S-Klasse va debuta pe piata din Germania in luna iunie a acestui an.
astea da informatii complete. masina e super tare, nu ai cuvinte.