OFICIAL: Lamborghini prezintă un nou supercar la Frankfurt
Un teaser oficial, dezvăluit astăzi, trădează intenţiile Lamborghini de a prezenta un nou supercar în cadrul Salonului de la Frankfurt, în această toamnă.
Deşi tocmai a lansat Aventador, Lamborghini se pregăteşte de o nouă surpriză în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Constructorul din Sant'Agata Bolognese a publicat astăzi un teaser oficial care anunţă lansarea unui nou supercar, în cadrul evenimentului german de la jumătatea lui septembrie.
Deşi nu a publicat informaţii oficiale despre noul produs, mai multe surse vorbesc despre o variantă decapotabilă a noului Aventador sau despre versiunea de serie a conceptului Sesto Elemento, destinată a fi produsă într-un număr de exemplare extrem de limitat. şi alte variante mai sunt luate în calcul de presa internaţională. Unii vorbesc despre Cabrera, înlocuitorul lui Gallardo, iar alţii despre o posibilă versiune de serie a berlinei sportive Estoque.
Misterul va fi clarificat cu o zi înaintea deschiderii oficiale a Salonului de la Frankfurt, în cadrul unui eveniment special organizat de grupul VAG.