OFICIAL: Honda va construi un urmaş al lui NSX
Preşedintele Honda a recunoscut că proiectul de dezvoltare a noului NSX a fost reluat. În condiţiile în care Nissan şi Lexus au câte un reprezentat pentru segmentul sportiv, Honda trebuie să reacţioneze.
La doi ani după ce criza financiară a dus la oprirea procesului de dezvoltare ce viza relansarea legendarului NSX, Honda vine cu veşti bune pentru fanii săi. Takashi Ito, preşedintele constructorului japonez a declarat recent că au fost reluate activităţile de proiectare şi testare ale prototipurilor ce pregătesc reîntoarcerea supercarului.
Oficialul nipon a ţinut să precizeze că, în prezent, piaţa mondială a modelelor sportive este într-o evoluţie continuă , iar Honda trebuie să răspundă acestei provocări, aşa cum au făcut-o şi conaţionalii de la Nissan şi Lexus cu ale lor GT-R şi LF-A. Takashi Ito nu a precizat detalii privind trenul de propulsie sau data lansării, însă primele speculaţii prevăd un debut în viitorul apropiat, având în vedere că planurile sunt deja în fază înaintată.
Takashi Ito, actualul preşedinte Honda, a fost criticat îndelung pentru decizia de a pune stop proiectului înaintat de predecesorul său, Takeo Fukui şi a ucide astfel încă din faşă revenirea supercarului NSX.
via | JNC