OFICIAL: Ford va închide Mercury la sfârşitul acestui an
Consiliul de conducere Ford a stabilit închiderea brandului Mercury şi concentrarea resurselor pe dezvoltarea celuilalt brand aflat în derivă, Lincoln.
După ce vreme de câteva săptămâni au circulat zvonuri despre posibila închidere a brandului Mercury, Ford a ieşit la rampă cu o serie de declaraţii oficiale. Constructorul din Detroit a decis să pună lacătul pe uşa brandului cu o istorie de 71 de ani, pentru a se concentra pe destinul Lincoln. Aşadar zvonurile se confirmă şi Mercury este sacrificat pentru binele grupului american.
Mark Fields, preşedintele Ford America, a declarat că producţia Mercury va fi oprită în al patrulea semestru al acestui an. Decizia a fost luată săptămâna aceasta de consiliul director Lincoln.
În replică, Lincoln îşi va continua ascensiunea, subsidiarul urmând să dezvăluie publicului în viitorul apropiat şapte modele noi. Dintre acestea, primul va fi un compact bazat pe platforma lui Focus, dar gândit pentru a exprima valorile Lincoln.
Decizia de a renunţa la Mercury va afecta un număr de 1712 dealeri, care vând însă şi alte produse Ford pentru a supravieţui. Toate reprezentaţele îşi vor axa activitatea pe vânzarea maşinilor Lincoln. Toţi angajaţii Mercury nu îşi vor pierde însă locul de muncă, Ford urmând să îi redistribuie în uzinele unde se produc unităţi Lincoln.
Conglomeratul din Detroit nu a furnizat informaţii despre costurile pe care le implică renunţarea la brandul Mercury, însă a afirmat că, profitul de 2.1 miliarde de euro din al doilea semestru al acestui an, îl va ajuta să facă această mutare acum.
via | automotivenews
asa ar trebui sa faca si cu Lincoln!