OFICIAL: Ferrari nu va scoate un SUV propriu. "E treaba Maserati să se bată cu Porsche", spune Sergio Marchionne

Publicat joi, 27.10.2011 11:05 de Mircea Meșter

Preşedintele Fiat-Chrysler, Sergio Marchionne, a dezvăluit tacticile pe care le vor adopta Ferrari şi Maserati în următorii ani pe piaţă: Ferrari nu vrea să vândă mult, ci bine. la Maserati, ţinta este înzecirea cifrelor de vânzări.

Cei care şi-ar fi dorit să vadă un SUV în portofoliul mărcii Ferrari trebuie să-şi pună poftele-n cui. Şeful concernului Fiat-Chrysler, Sergio Marchionne, a declarat că Ferrari nu va abdica de la linia sa istorică de dragul banilor, marca din Maranello urmând să nu facă niciun compromis la capitolul tipuri de caroserie.

"Ferrari nu se joacă în acelaşi loc cu Bentley şi Porsche, ci are propria sa cutie", a declarat Marchionne, care spune că marca italiană de lux care va ataca segmente inedite va fi Maserati. Astfel, succesul pe care Porsche îl are cu Cayenne şi eventualul succes pe care Bentley îl va avea cu deja anunţatul SUV vor fi atacate de Maserati printr-un SUV al său, al cărui concept a fost prezentat deja la Salonul de la Frankfurt, în luna septembrie a acestui an.

Pe lângă faptul că Ferrari nu vizează dezvoltarea unui SUV, nici segmentul în creştere al sedanurilor sportive nu îi interesează pe italieni. "Ferrari nu va lansa un model care să rivalizeze cu Aston Martin Rapide", spune acelaşi Marchionne.

FERRARI ŞI MASERATI, BRANDURI COMPLET DIFERITE

Pe lângă veştile legate de modelele Ferrari, Sergio Marchionne a făcut cîteva declaraţii foarte interesante legate de specificul brandului italian. Astfel, dacă Ferrari a vândut anul tercut 6573 de maşini, iar în acest an se aşteaptă să vândă 7000, targetul pe termen mediu este ca cifrele să atingă 10.000 de unităţi. Cu toate acestea, Ferrari nu vrea să vândă foarte mult, acest lucru fiind dăunător imaginii generale a mărcii: "Vânzări mai mari, de 15.000 de unităţi ar fi un lucru periculos pentru Ferrari. Prioritatea este menţinerea integrităţii brandului. E crucial. Caracterul unic al acestei mărci nu trebuie ignorat, astfel că suntem foarte, foarte atenţi la acest lucru", spune Marchionne.

Pe de altă parte, Maserati va fi un pol de creştere important pentru grupul italian în următoarea perioadă. Dacă anul trecut s-au vândut doar 5675 de maşini Maserati, noile lansări din viitorii ani ar trebui să crească de zece ori cifrele, brandul italian mizând pe circa 50.000 de unităţi anual. "Maserati are ADN-ul potrivit pentru a se bate cu Bentley şi Porsche. Am investit cât am putut în Maserati pentru că simţim că poate provoca aceste mărci", încheie şeful grupului.

  • tzenu_bmw, joi, 27.10.2011 13:19
    asteptam reactia VAG

    care cu siguranta nu se lasa calcati in picioare de italieni.......... totusi maserati nu are cum sa ajunga la vanzari de 'zeci de mii' in doar cativa ani.....

  • stiutorul, joi, 27.10.2011 16:37
    din nou cu punctul pe " I "

    Sunt iar informat ca de obicei , cei de la Maserati incerca sa apeleze la un proiect Aro din 83 care trebuia sa apara in 90 ..si ceva , 95 , oricum rapid , acesta masina o sa aibe catre un motor de campulung la fiecare roata , cu o cutie de viteze pe puntea fata si una pe puntea spate , ambele comandate prin cabluri si levier ..daca este cazul . In mod normal si la acesta masina or sa fie montate becurile de 100 Wati - incamdescente , asa ca audi trebuie sa fie pe faza , tactica calsica poate sa ingenuncheze tehnologie led care emana o atitudine " pitipoanca " de club :-P .

  • andrey11, joi, 27.10.2011 18:19
    Marchionne

    O decizie inteleapta, a dovedit astfel ca este unul dintre cei mai buni manageri pe care ii poate avea industria auto. Ferrari ramane un brand luxos, exotic dar mai ales exclusivist. Insa Maserati se poate bate de la egal la egal cu Porche/Bentley la capitolul SUV-uri si sedanuri de lux.

  • Adi, joi, 27.10.2011 22:39
    Ferrari = pur sange.

    pur - sange = sportiv. Asa ca un SUV nu avea ce sa caute in curtea lor indiferent cat de luxos, scump, frumos si performant ar fi fost. Porsche in schimb nu a fost niciodata pur - sange ci o masina buna si mai exclusivista fata de Mercedes si BMW. ps. Lamborghini ar putea sa faca SUV fara probleme din moment ce au avut in trecut un offroader pe LM, Si inca mai produc tractoare (super tractoare ce'i drept). Pt. ei nu ar fi ceva neobisnuit si VAG ar face din nou un profit si niste vanzari uriase cu el.

  • dion_vrg, joi, 27.10.2011 23:02

    Ferrari este singura marca care nu a facut pact cu diavolul pentru bani !Compromisul a fost facut cu Maserati si este suficient!Si asta contezaza si va conta mult in fata fanilor si a clientilor!Isi pastreaza caracterul exclusivist in continuare !

  • CcC, vineri, 28.10.2011 01:37
    HA HA HA....inca o palma peste bot data celor de la VAG.

    Astia de la VAG sunt lacomi.....nu le ajunge Touareg , Q7 si Cayenne....vor si Bentley suv sa faca profit cat mai mare. Dar nu se gandesc ca distrug tradita marcii. Italienii in schimb se multumesc cu Maserati suv dar pastreaza marca Ferrari in stare pura......frumos din partea lor. ps. Totusi nu bag mana in foc ca Ferrari peste ani (se pare multi ani) nu va face si ceva comercial (suv sau sav)....om traii si om vedea.

  • bernd, vineri, 28.10.2011 07:19
    Ferrari, Maserati...

    Ferrari este brand-ul auto cel mai faimos la ora actuala, nu are probleme financiare si poate urca usor la peste 10mii unitati, dar care ar fii rostul? S-ar pierde exclusivitatea si aura aceea mitica pe care nicio marca din lume nu o are.Maserati nu poate concura cu Porsche cu un SUV avand platforma comuna cu cea a lui Grand Cherokee, care numai sportiva nu este.Mai interesant ar fii fost sa se foloseasca sistemul integral inovator de pe Ferrari FF si poate si un V12 Ferrari in versiunea de top. P.S. Cele mai multe reviste auto(Autocar, Evo, Car&Driver) dau ca sigura aparitia succesorului lui Enzo in 2012(La Geneva sau Paris) ce va fi propulsat de un V12 de circa 800 cai si a succesorului lui 599GTB la inceputul lui 2013, avand acelasi motor, dar o putere inferioara.Tot in 2013 este asteptata si versiunea extrema a lui 458Italia, considerat cel mai bun suprecar din ultimul deceniu de toata lumea jurnalismului auto ;)

  • driver, vineri, 28.10.2011 09:37
    surprize in viitor

    Din pacate este plina istoria automobilului de nume mari care faceau masini superbe , fara sa faca nici un rabat la traditie si calitate . Industria auto nu a fost si mai ales in prezent nu mai este o industrie pentru pasionati auto , ea este 100% o afacere din care sa se scoata cat mai multi bani , eventual cat mai repede . Tot adevarat este ca marja de profit in cazul masinilor de top este mult mai mare de cat in cazul masinilor ieftine ce se bazeaza pe un numar de masa in vanzari care sa contrabalanseze marja mica de profit . VAG a deminstrat ca stie sa joace , sau sa pacaleasca clientii ar putea spune unii , depinde cum privesti situatia , ca largind paleta de oferte din cadrul unei marci premium , sa creasca nr de bucati vandute si sa pastreze si un profit mare per bucata , par foarte buni la strategia asta ..de asta nu mi se pare imposibil ca in viitor sa ne trezim ca VAG cumpara Ferrari de exemplu .., in fond este o chestiune de bani , de profit , pentru niste actionari .

  • denon, vineri, 28.10.2011 23:59

    Respect pt Ferrari.Io sunt de parere ca atata timp cat Ferrari va face parte din grupul Fiat,v-a ramane o specie protejata.O miscare buna,nu avea rost cel putin financiar ca Maserati sa fie alternativa la Ferrari (vezi MC12 si Enzo) .Ferrari trebuie sa ramana in continuare esenta masinii sport iar Maserati cea mai buna imbinare intre lux si sportivitate.Astfel fiecare marca va avea o imagine bine conturata.Iar ca Maserati sa fie concurent cu Porsche,Aston,Bentley nu vad de ce ar fi o rusine atata timp cat ar face-o bineMai rusinos ar fi ca Maserati sa fie in aceeasi clasa cu Lambo,Pagani,Ferrari si sa nu se ridice la nivelul acestora.