OFICIAL: Dacia Duster, printre cei 35 de candidaţi la Maşina Anului 2011 în Europa

Publicat miercuri, 21.07.2010 16:39 de Mircea Meșter

Dacia Duster se numără printre cei 35 de modele nominalizate la Car of the Year 2011. Citroen şi Nissan sunt mărcile cel mai bine reprezentate.

Organizatorii celei mai importante competiţii europene rezervate maşinilor de serie, European Car of the Year, au anunţat lista celor 35 de modele care vor intra în lupta pentru marele premiu în toamna acestui an.

Pentru a putea fi eligibilă în lista Car of the Year, o maşină trebuie să fie lansată în Europa în cursul anului 2010 şi să apară pe cel puţin două continente până la jumătatea lui 2011.

În lista din acest an, mărcile cel mai bine reprezentate sunt Citroen şi Nissan, cu câte trei modele fiecare (C3, C4 şi DS3, respectiv Juke, Leaf şi Micra. Dacia Duster a prins lista celor 35 de nominalizaţi, modelul românesc alăturându-se "fratelui" Renault Wind, singurul model al mărcii franceze prezent în listă.

CELE 35 DE MODELE NOMINALIZATE LA CAR OF THE YEAR 2011

Alfa Romeo Giulietta
Audi A1
Audi A8
BMW Seria 5
BMW X3
Chevrolet Spark
Citroën C3
Citroën C4
Citroën DS3
Dacia Duster
Fiat Doblo
Ford C-Max/Grand C-Max
Honda CR-Z
Hyundai ix35
Jaguar XJ
Kia Sportage
Kia Venga
Lexus CT200h
Mazda 5
Mini Countryman
Mitsubishi ASX
Nissan Juke
Nissan Leaf
Nissan Micra
Opel Meriva
Opel Agila
Renault Wind
Saab 9-5
Seat Alhambra
Suzuki Kizashi
Suzuki Swift
Volkswagen Sharan
Volkswagen Touareg
Volvo S60
Volvo V60

  • MF, miercuri, 21.07.2010 17:31
    pronostic

    Dacia va fi in primele 5 si premiul il va lua Audi A1. Mini, Citroen, Saab si Volvo vor fi si ele in frunte.

  • Lamborghini, miercuri, 21.07.2010 17:40

    Bravo Duster !

  • Vasilon, miercuri, 21.07.2010 17:43

    O sa zboare din start impreuna cu fratele lui dar e bine ca figureaza si el!

  • Firestarter, miercuri, 21.07.2010 17:56
    Alfa va castiga din nou dupa 10 ani

    Dupa cel mai bun rezultat din istoria EURONCAP la clasa ei. Un premiu Engine of the Year pentru motorul 1,4... cred ca anul acesta vom avea din nou Alfa Romeo pe primul loc dupa 10 ani. 1. Alfa Giulietta 2. Unul dintre cele 3 modele Citroen 3. Dacia Duster 4. Kia Venga 5. Mini Countryman

  • @firestarter, miercuri, 21.07.2010 18:55

    amice firestarter international engine of the year a fost motorul 1.4 tsi vw ! acelasi motor a castigat premiul pt categoria 1.4! ce sti tu ca a castigat acel 1.4 de pe alfa este best NEW engine of the year!

  • Firestarter, miercuri, 21.07.2010 19:17

    Amice amic al lui Firestarter... faceam referire la titlul competitiei si nu la categoria la care a castigat. TSI-ul de la VAG a castigat intradevar titlul suprem al acestei competitii insa nu inseamna ca cel primit de cei de la Alfa este mai putin important. Probabil ca anul viitor VAG va pierde titlul in favoarea celor de la FIAT. Ce incercam sa punctez este faptul ca Alfa Romeo revine cu sanse foarte mai de a castiga a 3-a oara Car of the Year in ultimii 15 ani.

  • bono, miercuri, 21.07.2010 19:34

    dupa 3-4 ani cat a castigat la atatea categorii ar fi si cazul!

  • IAN, miercuri, 21.07.2010 19:52

    ...pe ce criterii se face punctajul?..sau voturile hotarasc?sau...ce?ca daca e sa luam in calcul masina ca atare fiecare are ceva deosebit in felul ei, lucru apreciat...zic eu de fiecare in mod subiectiv deci?

  • UNU, miercuri, 21.07.2010 21:47
    DACIA!!!

    POATE CASTIGA DACIA DUSTER,SA LE RUPA GURA LA TOTI FITZOSII DE ROMANI(UNII COCALARI) P,S, PUTETI INCEPE SA MA INJURATI...

  • LauCalin, miercuri, 21.07.2010 21:52
    wow!

    Asta chiar e o veste foarte tare, desi e cunoscut faptul ca Dacia se bazeaza in general pe un raport calitate/pret foarte bun. Totusi, sa pui pretentii de Car of the year unor modele si marci de prestigiu, e ceva. De fapt e ceva foarte tare. Mult succes ii doresc, desi in adancul sufletului meu as vrea sa castige S60 sau 9-5 :p

  • ccp, miercuri, 21.07.2010 22:07
    ha?

    pai in lista aia sint toate masinile care circula prin europa ...sa ma anuntati cind intra in ''careul de asi''

  • LEE, joi, 22.07.2010 05:05
    vise............

    eu stiu ca aveti vise erotice, dar nici chiar asa............. cate masini sunt peste Duster ? uite: Volvo S60.............Suzuki Kizashi.....Saab 9-5.......Opel Meriva............Nissan Leaf ..........Mini Countryman ...........Lexus CT200h.....Kia Sportage...........Honda CR-Z..........Citroën DS3 ..........BMW Seria 5 ...........Audi A1 ............ apoi DACIA! Deci, un loc intre 10-15 este OK ! sau poate Renault sare cu "parandaratul" si atunci il vedem in top 10, dar e greu, meciul se joaca in alta liga. Spuneti merci ca am ajuns aici!

  • calin, joi, 22.07.2010 09:24
    @ccp

    Pai eu zic ca a intrat deja ''in careu'',nu toate masinile de pe piata au un premiu in spate, comenzile Sandero si Duster din Franta si Germania sunt cel mai bun premiu.:) PS: diferenta intre o masina buna si una slaba e data de cerere- adika de vanzari.DACA SE VINDE E BUNA.

  • DST, joi, 22.07.2010 09:26
    mark my words

    Ultimele 5 finaliste vor fi Dacia Duster, Nissan Leaf, Nissan Juke, Renault Wind si BMW seria 5

  • a, joi, 22.07.2010 11:42
    re:

    Care sunt criteriile de selectie?

  • Alex, joi, 22.07.2010 13:48
    Incorect

    Cei care lauda BMW , o fac degeaba . Cele doua masini nu aduc absolut nimic nou , doar ceva mai vechi , refinisat . Nu merge asa . Batalia pentru primul cred , dupa mine , se va da intre S60 , Giullieta si DS3 , ultima castigand . Citroen evolueaza foarte mult , mai ales prin acest DS3 care este o masina , daca pot spune "racoritoare " , este ca un ceai cu gheata intr-o zi calduroasa . Revenim : Audi la fel , a facut A1 pentru ca e fortata de UE . A8 - o balena nu ia niciodata premiul cel mare . Countryman - l-am testat = o masina BUNA , dar nu una pe care sa o folosesti mereu , este o masina de timp liber , cand te duci la strand , piscina , in vizita la cineva . S60 - nemaipomenit . Asadar , mi-am dat seama ca nu am spus nimic conclusiv , dar caut o agentie de pariuri sa pun pe DS3 ! P.S : I HATE BMW !

  • VSZ, joi, 22.07.2010 14:08
    @a

    criterii de selectie: - cel mai eftin cu E - materiale cele mai eftine cu E - siguranta sub 5 stele - dotari cat mai putzine si tot asa, asa ca o sa castige :P

  • Alex Şeremet, joi, 22.07.2010 14:19
    Countryman

    @Alex - Tu ai testat MINI Countryman? E foarte, foarte ciudat pentru că nici presa internaţională nu a apucat încă să conducă maşina. Ar trebui să vorbeşti cu cei de la Automarket.ro şi să le dai materialul în premieră. :)) Că exagerezi puţin sau poate faci o confuzie...

  • aldi, joi, 22.07.2010 14:55
    duster

    de acord cu ccp

  • stefanel, joi, 22.07.2010 15:02

    Pronosticul meu la finaliste (sau cel putin cum l-as vedea eu): Duster, Giulietta, Leaf, S60, ix35...fiecare reprezinta un pas important al marcii din care face parte. Feelingul meu e ca Duster o sa faca o figura tare frumoasa, poate chiar sa si castige. Ar fi nemaipomenit!

  • Bogdan, joi, 22.07.2010 15:06
    Reclama si atat

    In 2010 se alege masina anului 2011, prosteala = reclama. Daca ar fi pe bune si nu prosteli, masina anului 2011 spre exemplu ar trebui sa fie desemnata la sfarsitul anului respectiv in functie de vanzari, pe clase...mica..compacta ..suv etc Bine ca nu se face clasamentul inca din faza de schite a masinilor ..

  • clau, joi, 22.07.2010 17:19
    top

    veti fi mirati cand va iesi duster in top 5(garantat!), caci acest top nu este facut de romani snobi!... de obicei nu sunt castigatoare masinile scumpe, asta se stie, insa sper ca cei de la volvo sa faca o figura frumoasa. si sunt curios pe unde se va situa nissan-ul electric.. hyundai si ford vor fi si ei in top ..

  • Alex, vineri, 23.07.2010 15:08
    Incorect

    @Alex Şeremet Verifica reprezentantele Automobile Bavaria si ai sa vezi ca exista Countryman deschis catre test-drive , cumparare etc . Iti sugerez BMW Baneasa vis-a-vis de Aeroport , acolo stiu sigur , pentru ca acolo am fost . Acum pot spune urmatoarele lucruri : Tu esti prost informat / Automarket poate inca nu a ajuns in dreptul Countryman in lista de test drive / Tu esti prost informat . Alege ! P.S : Google e prietenul tau !

  • LauCalin, luni, 26.07.2010 00:09

    Automarket, cand se vor afla castigatorii?

  • BMW, luni, 26.07.2010 17:50
    @laucalin

    Degeaba se chinuie BMW si AUdi la best car of the year ca tot Ford Focus va castiga :))))....

  • GAMBIT, marţi, 27.07.2010 21:41
    OPEL MERIVA VS AFLA GIULLIETTA

    NU STIU DINCE UNGHI PRIVITI VOI LUCRURILE DAR ESTE DESTUL DE CLAR CA PRIMUL LOC SE VA DECIDE INTRE OPEL MERIVA SI ALFA GIULLIETTA,RESTUL E CAN CAN ...

  • Andrei, miercuri, 28.07.2010 13:34
    alfa

    presimt ca alfa va iesi castigatoare.daca nu sigur va fi pe podium.