Oficial: Crossover-ul Infiniti EX se dezvaluie
Infiniti a dezvaluit primele imagini si informatii oficiale ale crossover-ului EX.
Cu mai putin de o luna pana la deschiderea portilor Salonului Auto de la Frankfurt, Infiniti a dezvaluit mult asteptatul crossover EX. Japoneza isi va face aparitia saptamana aceasta la Pebble Beach Concours d'Elegance, insa Infiniti a pregatit terenul cu un set de imagini oficiale si informatii proaspete.
Versiunea de productie seamana foarte mult cu conceptul prezentat in aprilie la Salonul Auto de la New York, pastrand liniile unui coupe si inaltimea unui adevarat SUV. Designul a fost creat de centrul specializat al constructorului japonez, acesta incercand sa insufle un aer sportiv si compact.
Noul crossover a imprumutat platforma unor modele deja consacrate: M, FX, G Coupe si a sedan-urile de lux. Cel mai nou model Infiniti este propulsat de performantul motor V6 VQ35HR de 3.2 litri care dezvolta 290 de cai si impresioneaza prin greutatea sa redusa.
Elementele de stabilitate si manevrabilitate sunt imprumutate si ele de la celelalte modele din gama. O inovatie introdusa de Infiniti odata cu lansarea acestui model este vopseaua speciala care poate acoperi zgarieturi minore chiar si la 3 ani de la cumpararea modelului.
Prin lansarea noului crossover EX, Infiniti intentioneaza sa atace in forta piata europeana care prefera acest tip de modele in defavoarea SUV-urilor. EX va fi unul din cele patru modele pe care Infiniti le pregateste pentru lansare in Europa anul viitor.