Octavia, cea mai prețioasă piatră dintre bijuteriile coroanei Skoda: 20 de ani de la debut și cinci milioane de mașini vândute
Skoda sărbătorește 20 de ani de la debutul primei generații Octavia. Se întâmpla în data de 3 septembrie 1996. De atunci până în prezent, cehii au produs cinci milioane de mașini.
Mare parte din succesul actual Skoda se datorează modelului Octavia. Sedanul a fost îndrăgit încă de la debutul său oficial, în data de 3 septembrie 1996, reușind să urce rapid în preferințele europenilor. Astăzi, la 20 de ani de la introducerea pe piață, Octavia este cel mai vândut produs al cehilor, fiind produs în mai multe uzine din diferite colțuri ale lumii: Cehia (Mlada Boleslav), Rusia, Kazahstan, India și China.
Evoluția sa a fost atât de bună încât astăzi, la două decenii de la debut, Skoda se poate mândri cu faptul că Octavia s-a vândut de-a lungul celor trei generații în peste cinci milioane de exemplare.
Intrat în planurile de dezvoltare Skoda încă din 1992, adică la un an după ce Volkswagen a achiziționat grupul ceh, Octavia s-a lansat în 1996 alături de trei motoare, dintre care două dieseluri împrumutate de la părintele Volkswagen. Doi ani mai târziu își făcea apariția și varianta break, adică Octavia Combi. În noiembrie 2010 statistica era una îmbucurătoare: 970.000 de sedanuri și 470.000 de break-uri fuseseră produse. A urmat apoi un facelift, la fel de popular.
Între 2004 și 2013, a doua generație a reușit să totalizeze 1.6 milioane de unități vândute, dintre care 900.000 au fost break-uri. Asta înseamnă că sedanul nu a mai fost atât de popular ca în cadrul primei generații, în detrimentul break-ului.
Generația actuală, introdusă în urmă cu trei ani, se mișcă de asemenea bine din punct de vedee comercial, ea fiind și cea care a atins recordul de cinci milioane. Pentru a menține interesul publicului, Skoda pregătește un facelift cu ocazia jumătății de cariere.
Prima Octavia a fost lansata in 1959.... In urma cu ceva mai bine de 20 de ani!