Oamenii cu bani au şi ei de cărat lucruri: după Mercedes, şi Lexus are de gând să facă un pick-up
Veşti care acum câţiva ani ar fi părut glume de 1 aprilie devin astăzi realitate. Mercedes şi Lexus au şanse reale de a se lupta în viitorul apropiat într-un segment virgin pentru ambele mărci: pick-up full-size.
Ultimii ani ne-au făcut să nu ne mai mirăm de prea multe chestii care se întâmplă în lumea auto. De când coupe-urile pot să aibă patru uşi, de când SUV-urile pot fi cabrio şi de când Ferrari poate fi hibrid, ne-am prins că surprizele nu se vor opri niciodată. Până la urmă, fac parte din regulile jocului, oricât de ciudate ar fi. Faptul că experimentele au sau nu succes e însă altă poveste.
În zona de surpriză se încadrează şi ultima veste care vine dinspre un oficial Lexus, Makoto Tanaka. Într-un interviu acordat publicaţiei australiene Motoring, acesta a afirmat că există posibilitatea ca marca premium japoneză să producă un pick-up, studiile legate de acest eventual produs fiind în derulare în cadrul companiei. Chiar dacă acest model nu se află în fruntea listei de priorităţi ale mărcii, este evident faptul că un pick-up Lexus ar beneficia de un start lansat din moment ce Toyota are deja în gamă Hilux, unul dintre cele mai apreciate modele de acest tip din lume.
Lexus nu ar fi primul producătorul premium care se orientează spre acest gen de vehicule, Mercedes-Benz anunţând fără rezerve faptul că un pick-up e deja pe listă printr-o schiţă publicată în martie 2015. Acesta va fi bazat pe platforma lui Nissan Navara şi construit în virtutea colaborării pe care Grupul Renault-Nissan şi Daimler o au în derulare de câţiva ani la nivel mondial.
via MA
...probabil pt. piata americana,oare excavatoare nu fac?(am vrut sa zic dubitze dar apoi mi-am amintit ca merc face si de-astea)