O nouă rechemare în service pentru Ford. Peste 30.000 de unități Mustang afectate
Constructorul american de automobile recheamă în service peste 30.000 de exemplare Mustang, produse în 2022 și 2023. Pe scurt, volanul s-ar putea roti dintr-o parte în alta fără intenția șoferului.
2024 se dovedește a fi un an cu multe provocări pentru americanii de la Ford. În ultimele 7 luni, marca din Dearborn a avut 31 de rechemări în service pentru diverse modele, inclusiv F-150 și Mustang.
Din câte se pare, Mustang nu a scăpat de probleme, iar Ford se pregătește pentru a 32-a rechemare în service din 2024. De această dată sunt afectate aproape 31.000 de exemplare Mustang, produse în anul 2022 și 2023.
Potrivit presei de peste Ocean, unul dintre cei doi senzori de cuplu, integrat în sistemul de direcție, ar fi fost calibrat cu o polaritate inversată. Cu alte cuvinte, acest senzor problematic ar putea duce la o oscilație necontrolată a volanului atunci când șoferul încearcă să vireze.
"(Volanul) ar putea vira dintr-o parte în alta fără intenția șoferului," după cum explică Ford. Din fericire, până acum nu au fost înregistrate accidente care să aibă legătură cu această problemă.
Chiar și așa, americanii au deschis o anchetă internă și au anunțat că vor rezolva problema. Cel mai probabil, aceasta va fi remediată printr-o actualizare software a modulului de control al servodirecție.
via Motor1
N-are nimic directia. Este in ADN-ul celui mai notoriu coupe din lume sa caute singur apexul virajelor atunci cand constata ca posesorii nu sunt pe deplin inzestrati in manuirea volanului.