O nouă prezență exotică în Formula 1: Vietnam, foarte aproape să găzduiască curse din 2020
Vietnam este foarte aproape să găzduiască curse de Formula 1 din sezonul 2020 pe un circuit parțial stradal amplasat la 12 kilometri de capitala Hanoi.
Calendarul Formulei 1 se va extinde în Asia începând din sezonul 2020, în cazul în care planurile actuale pentru cursa în Vietnam se vor concretiza. Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, a vizitat recent Vietnam pentru a discuta cu autoritățile locale despre locul în care va fi amplasat circuitul.
Terenul este situat la circa 12 kilometri de capitala Hanoi, iar circuitul va utiliza câteva drumuri publice, pe lângă o porțiune de traseu care va fi construită special în acest sens.
"Nu există niciun progres în privința construcției circuitului, dar amplasamentul a fost localizat. Este în stadii avansate de design și cred că au ca obiectiv un Mare Premiu în 2020. Nu ar trebui să fie o problemă, pe baza experiențelor precedente", a declarat oficialul FIA.
Potrivit unor informații neoficiale apărute în timpul cursei de la Suzuka, organizatorii au ajuns deja la un acord final cu Liberty Media, astfel că șansele ca circuitul să apară în calendar peste numai doi ani sunt foarte mari.
Nu este însă foarte clar care este motivația celor de la Liberty Media pentru găzduirea unei curse în Vietnam, în condițiile în care țara nu este una cunoscută pentru apetitul pentru motorsport. În plus, Vietnam nu reprezintă o piață majoră pentru constructorii și furnizorii de motoare din Formula 1, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul Chinei, țară care se învecinează cu Vietnam și care găzduiește curse din 2004.
Via Motorsport
Când ai atâtea circuite de tradiție care lipsesc din F1 , tu te apuci să faci circuit in Vietnam. Vai de capul nostru...